Ucrainenii de la Naftogaz au lansat o nouă procedură de arbitraj împotriva Gazprom

11 Sept. 2022, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Sept. 2022, 05:30 // Actual //  bani.md

Grupul energetic de stat al Ucrainei Naftogaz a anunţat vineri că a iniţiat o nouă procedură de arbitraj împotriva gigantului rus al gazelor Gazprom, declarând că firma rusă nu a plătit pentru serviciile prestate de transport al gazelor prin Ucraina.

„Vom face Gazprom să plătească. Naftogaz evaluează, de asemenea, posibilitatea de a depune cereri suplimentare”, a declarat CEO-ul Naftogaz, Iuri Vitrenko, relatează agenția Reuters.

La începutul acestui an, Vitrenko a spus că Naftogaz ar putea lansa un proces împotriva Gazprom, care a redus volumele de gaze transmise prin Ucraina sub volumele contractate.

„Naftogaz cere ca Gazprom să plătească pentru serviciul prestat de organizare a transportului gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei. Fondurile nu au fost plătite de Gazprom, nici la timp, nici integral”, se arată într-un comunicat al companiei.

În luna mai, Ucraina a suspendat fluxurile de gaze printr-un punct de tranzit despre care a spus că livrează aproape o treime din combustibilul transportat din Rusia către Europa prin Ucraina, dând vina pe Moscova pentru această măsură şi spunând că va muta livrărilee în altă parte.

Mai târziu, şeful sistemului ucrainean de transport al gazelor GTSOU a declarat că Ucraina nu va redeschide ruta de tranzit al gazelor Sohranovka din Rusia către Europa până când Kievul nu va obţine controlul deplin asupra sistemului său de conducte.

Oficialii ucraineni au spus ulterior că de atunci Rusia, care, conform acordului de tranzit din 2019, trebuie să plătească pentru tranzitul a 109 milioane de metri cubi (mcm) de gaz pe zi, a plătit doar o parte din factură.

În ultimele săptămâni, Rusia a redus volumul de gaze livrate prin Ucraina la aproximativ 42 de milioane de metri cubi pe zi.

15 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Oct. 2026, 09:23 // Actual //  Grîu Tatiana

Grădinițele, școlile și instituțiile medicale și sociale municipale din Chișinău pot solicita pornirea încălzirii, în condițiile scăderii temperaturilor de afară. Termoelectrica anunță că este pregătită să înceapă furnizarea căldurii, fără să fie necesară așteptarea dispoziției Primăriei privind începutul sezonului de încălzire.

Conectarea se face la solicitarea gestionarului imobilului, care trebuie să depună la sediile teritoriale ale întreprinderii o cerere în formă liberă și fișa tehnică de pregătire a instalațiilor de utilizare a energiei termice.

Potrivit Termoelectrica, după prezentarea documentelor necesare, specialiștii vor asigura conectarea imediată a imobilului la încălzire.

Aceeași posibilitate este disponibilă și pentru blocurile locative și agenții economici. În cazul blocurilor, solicitarea trebuie depusă de administrator, în calitate de reprezentant oficial al locatarilor.