Rușii cu mâna pe robinet să lase Republica Moldova fără gaz! Maia Sandu: Suntem pregătiți

26 Sept. 2022, 10:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Sept. 2022, 10:42 // Actual //  bani.md

Nu avem certitudinea că Gazprom va respecta contractul. Din 1 octombrie prețul de achiziție va fi mai mic potrivit noii formule. Autoritățile statului sunt pregătite conform scenariilor anunțate anterior. Cetățenii vor avea sprijinul guvernului ala cum l-au avut iarna trecută, a declarat președintele Maia Sandu într-un briefing de presă.

Potrivit președintelui, Republica Moldova are anumite rezerve pentru luna octombrie. „Vom pune în aplicare celelalte planuri. Discuțiile cu Gazprom au loc în fiecare lună. E de datoria celor de la Gazprom să își respecte angajamentele contractuale”.

Autoritățile declară că vor compensa facturile la gaz pentru populație, vor asigura cu lemne pe cei care utilizează respectivul combustibil și vor trece sistemul termoenergetic din Chișinău la păcură.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!