Dor de călătorii! Rezervările turistice online din 2022 au depășit nivelul din 2019

05 Oct. 2022, 10:55
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
05 Oct. 2022, 10:55 // Au Bani //  MD Bani

În primul semestru din 2022, turiştii au petrecut în total aproximativ 199 milioane de nopţi în spaţii de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group şi Tripadvisor, reprezentând o creştere de aproximativ 138% faţă de perioada similară din 2021, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Astfel, platformele de turism au depăşit nivelul înregistrat în primul semestru din 2019, ultimul an înainte ca pandemia de COVID-19 să afecteze sectorul turismului. În 2019, platformele de turism au raportat aproximativ 193 milioane de nopţi petrecute de turişti.

În primul trimestru din 2022, oaspeţii au petrecut 67,4 milioane de nopţi în spaţii de cazare închiriate pe termen scurt din Uniunea Europeană, rezervate prin intermediul platformelor Airbnb, Booking, Expedia Group şi Tripadvisor, faţă de 27,1 milioane în perioada similară din 2021 şi 64,5 milioane în 2019. Numărul a ajuns la 132 milioane de nopţi petrecute de turişti în trimestrul doi din 2022, faţă de 56,7 milioane în 2021 şi 128,8 milioane în 2019.

În primul trimestru din 2022, Franţa şi Spania au avut fiecare în top 15 regiuni, cu peste un milion de nopţi rezervate de turişti prin intermediul platformelor online. De asemenea, Italia are două regiuni, în timp ce Austria, Polonia şi Portugalia au fiecare câte o regiune.

În primele 15 regiuni din clasament, sunt zonele alpine, cum ar fi Tirol în Austria şi Ron-Alpi în Franţa, unde în 2019, 42,2% şi, respectiv, 31,5% din nopţile petrecute de turişti au fost înregistrate în primul trimestru. Pe ansamblul UE, ponderea este de doar 12,6%. Alte regiuni din top sunt cele din zonele însorite de-al lungul Mării Mediterane (Provence-Alpi-Coasta de Azur, Catalonia şi Andaluzia) şi Insulele Canare.

Două regiuni (Ron-Alpi în Franţa şi Insulele Canare, în Spania) au avut peste patru milioane de nopţi petrecute de turişti.

26 Aug. 2026, 11:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
26 Aug. 2026, 11:06 // Actual //  Grîu Tatiana

Guvernul a prelungit cu încă 30 de zile starea de alertă în sectoarele energetic și hidrologic. Decizia a fost aprobată în ședința de astăzi, 26 august, la propunerea ministrului Energiei, Dorin Junghietu, și a ministrului Mediului, Gheorghe Hajder.

În cazul sectorului energetic, Serghei Diaconu, șeful Centrului de Management al Crizelor, a declarat că perturbarea lanțurilor logistice a afectat aprovizionarea și a dus la creșterea prețurilor, în special la motorină.

Potrivit acestuia, la începutul lunii august Republica Moldova ajunsese să aibă stocuri de motorină pentru mai puțin de cinci zile de consum, iar peste 100 de benzinării nu dispuneau de acest carburant.

„Eforturile conjugate ale Ministerului Energiei și a Oficiului Premierului în dialog cu partenerii externi au permis astăzi să aducem la normalitate. Avem 8 zile de consum pentru stocuri și avem mai puțin de 33 de benzinării în care nu este motorină”, a declarat Diaconu.

El a subliniat că menținerea stării de alertă permite instituțiilor statului să monitorizeze stocurile și fluxurile de import, să intervină în cazul unor blocaje administrative sau logistice și să coordoneze necesarul de energie electrică și carburanți.

„Este foarte important să continuăm această posibilitate de mobilizare a instituțiilor statului de a fi proactiv, să asigurăm controlul stocurilor și fluxurilor de import, să intervenim rapid în cazul blocajelor administrative sau logistice și să coordonăm acoperirea necesarului de energie electrică și de motorină și benzină”, a spus reprezentantul Centrului de Management al Crizelor.

În ceea ce privește sectorul hidrologic, autoritățile susțin că situația rămâne gravă din cauza nivelului scăzut al apei în principalele lacuri de acumulare și a secării unor râuri.

Potrivit lui Diaconu, la lacul de acumulare Istria nivelul apei a coborât sub 9 metri, sub nivelul normal de retenție. La lacul Costești-Stânca, nivelul apei este cu aproape șapte metri sub limita normală.

„Avem râuri secate aproape totalmente, Vilia, Draghiște, Cubolta, Botna și alte resurse. Deci, situația cu apa în toată regiunea este foarte gravă”, a declarat acesta.

Autoritățile susțin că prelungirea stării de alertă este necesară pentru a preveni sistarea alimentării cu apă potabilă și tehnică a populației, spitalelor, școlilor și instituțiilor sociale.

Starea de alertă în cele două sectoare a fost instituită pe 28 iulie, pentru o perioadă de 30 de zile.