India ar putea vinde grâu pe piața liberă

18 Oct. 2022, 09:38
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Oct. 2022, 09:38 // Actual //  MD Bani

India are suficiente stocuri de orez şi grâu, iar Guvernul va vinde grâu pe piaţa liberă dacă va fi nevoie să controleze preţurile, a anunţat luni Sudhanshu Pandey, de la Ministerul pentru Protecţia Consumatorului, Alimente şi Distribuţie Publică, transmite Reuters.

În mai, autorităţile de la New Delhi au interzis exporturile de grâu, pe fondul scăderii producţiei, ca urmare a unor valuri extreme de căldură. India este al doilea mare producător mondial de grâu.

De asemenea, India a restricţionat exporturile de orez, din cauza scăderii producţiei.

„Avem suficiente stocuri de orez şi grâu şi nu există motive de îngrijorare”, a declarat Sudhanshu Pandey la o conferinţă de presă. „Vom interveni dacă va fi necesar”, a răspuns oficialul când a fost întrebat dacă Executivul va vinde stocuri de alimente pe piaţa liberă, pentru a ţine sub control preţurile pe plan local.

Preţurile alimentelor au urcat în India cu 8,60% în septembrie, faţă de un avans de 7,62% în august, în urma majorării preţurilor cerealelor şi legumelor.

La începutul următorului an fiscal, la 1 aprilie 2023, stocurile de grâu ale Indiei în depozitele de stat ar urma să se situeze la 11,3 milioane de tone, iar cele de orez la 23,7 milioane de tone, a estimat Pandey.

Preţul grâului pe piaţa mondială a explodat, după ce blocada rusească asupra porturilor ucrainene a paralizat exporturile de grâu ale Ucrainei, ceea ce împins în sus preţurile la alimente. Deşi un acord pentru deblocarea porturilor ucrainene, convenit în luna iulie, a ajutat la reducerea preţurilor, escaladarea războiului din Ucraina a readus preţul grâului la nivelul la care era înainte.

Realitatea Live

10 Dec. 2025, 10:51
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
10 Dec. 2025, 10:51 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Scumpirile continuă să apese pe bugetele moldovenilor. În luna noiembrie 2025, prețurile medii de consum din Republica Moldova au crescut cu 0,3% față de luna octombrie, iar rata anuală a inflației s-a menținut la nivelul de 7%, arată datele publicate de Biroul Național de Statistică. Comparativ cu începutul anului, prețurile sunt mai mari cu 5,9%.

Creșterea lunară a inflației a fost determinată, în principal, de scumpirea mărfurilor nealimentare și a serviciilor prestate populației. Mărfurile nealimentare s-au scumpit, în medie, cu circa 0,6%, contribuind cu aproximativ 0,2 puncte procentuale la majorarea indicelui general al prețurilor, în timp ce serviciile au înregistrat o creștere medie de 0,4%.

Cele mai mari scumpiri la alimente s-au înregistrat la ouăle de găină, care s-au majorat cu aproape 19% într-o singură lună, urmate de peștele și fructele de mare sărate și afumate, cu aproape 10%. Laptele și produsele lactate s-au scumpit cu 0,7%. În același timp, fructele proaspete s-au ieftinit cu peste 4%, iar legumele cu circa 3,5%, temperând creșterea generală a prețurilor alimentare.

La capitolul mărfuri nealimentare, combustibilii și carburanții au fost principalul factor de presiune. Prețurile acestora au crescut, în medie, cu 2,1%, motorina scumpindu-se cu peste 6%, benzina cu aproape 2%, iar brichetele, peletele și cărbunele înregistrând, la rândul lor, majorări. De asemenea, medicamentele au fost mai scumpe cu aproximativ 0,8% față de luna octombrie.

Și serviciile au continuat să se scumpească. În noiembrie, tarifele pentru colectarea deșeurilor au crescut cu 2,4%, iar serviciile de transport de pasageri cu 1,5%. Cele mai mari creșteri din acest segment au fost înregistrate la transportul aerian, unde prețurile au urcat cu peste 6% într-o singură lună.

Privită în ansamblu, inflația de la începutul anului arată o creștere de 5,9% a prețurilor medii de consum, cu majorări de 5,7% la produsele alimentare, 2,4% la mărfurile nealimentare și aproape 11% la servicii. În ritm anual, serviciile rămân principalul motor al scumpirilor, cu un avans de peste 14% față de noiembrie 2024, în timp ce produsele alimentare s-au scumpit cu 6,3%, iar mărfurile nealimentare cu 2,7%.

În comparație cu alte state din regiune, rata lunară a inflației din Republica Moldova, de 0,3%, a fost mai mică decât cea înregistrată în Turcia sau Croația, dar peste nivelurile raportate în Polonia, Slovenia ori statele baltice, unde prețurile au stagnat sau chiar au scăzut ușor.

Potrivit BNM, inflația medie anuală este estimată la 7,7% pentru 2025 și 4,3% pentru 2026, potrivit rundei curente de prognoză.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII