Lumea încă are nevoie de petrol din Rusia – Şeful IEA

25 Oct. 2022, 15:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Oct. 2022, 15:37 // Actual //  bani.md

Lumea încă are nevoie de ţiţeiul din Rusia pentru aprovizionarea pieţei, în pofida plafonării preţului, iar „un nivel de petrol rusesc de 80% – 90% este încurajator” pentru a face faţă cererii, a afirmat marţi Fatih Birol, şeful Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), transmite Reuters.

Încă nu au fost stabilite detaliile privind plafonarea preţului petrolului rusesc, a explicat Birol la „Săptămâna internaţională a energiei”, care se desfăşoară la Singapore

Plafonul este menit să limiteze veniturile Moscovei din petrol, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către trupele ruseşti, scrie Reuters.

Deşi pot fi exploatate cantităţi imense din rezervele strategice de petrol în eventualitatea întreruperii livrărilor, nu este discutată în prezent o altă punere în circulaţie a rezervelor strategice, a explicat şeful IEA.

De asemenea, Birol a declarat că IEA se aşteaptă la majorarea capacităţilor de energie regenerabilă la aproape de 400 gigawaţi în 2022, un avans de 20% faţă de 2021.

Multe ţări europene şi din alte regiuni accelerează instalarea capacităţilor de energie regenerabilă, reducând procesele de obţinere a licenţelor şi permiselor, pentru a înlocui gazele ruseşti, susţine Birol.

IEA se aşteaptă ca în 2023 consumul de petrol să crească cu 1,7 milioane bpd.

27 Iul. 2026, 09:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Iul. 2026, 09:21 // Actual //  Grîu Tatiana

 Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat peste 861,5 milioane de lei, în perioada 20–26 iulie, depășind cu 2,2% cifra de control stabilită pentru această perioadă.

Potrivit instituției, de la începutul anului, încasările totale au ajuns la aproximativ 23,6 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o realizare de 102,8% față de obiectivul planificat.

În aceeași perioadă, persoanele fizice care au introdus în țară bunuri cu o valoare ce depășește plafonul neimpozabil de 150 de euro au achitat taxe vamale în valoare de circa 21,7 milioane de lei. Această sumă reprezintă aproximativ 2,5% din totalul încasărilor realizate în săptămâna 20–26 iulie.

Serviciul Vamal precizează că toate sumele colectate sunt transferate direct în bugetul de stat, fiind utilizate pentru finanțarea cheltuielilor publice, inclusiv plata salariilor, dezvoltarea infrastructurii și implementarea proiectelor sociale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!