Vehiculele electrice câștigă teren! Din 2035, în UE nu se vor mai vinde mașini cu motoare pe benzină sau motorină

28 Oct. 2022, 09:40
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
28 Oct. 2022, 09:40 // Au Bani //  MD Bani

Uniunea Europeană a ajuns la un acord privind legea care interzice vânzările de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035. Măsura are obiectivul fiind de a accelera trecerea la vehiculele electrice şi combaterea schimbărilor climatice, transmite Reuters.

Negociatorii din statele membre UE şi Parlamentul European, care trebuie să aprobe noua legislaţie, precum şi Comisia Europeană, care elaborează noile legi, au convenit că producătorii auto trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, ceea ce va face imposibilă vânzarea noilor autoturisme pe benzină şi motorină în blocul comunitar.

„Acest acord reprezintă o veste bună pentru şoferi … maşinile noi cu emisii zero vor deveni mai ieftine, mai disponibile şi mai accesibile tuturor”, a afirmat liderul negociatorilor de la Parlamentul European, Jan Huitema.

La rândul său, vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat că acordul transmite un semnal puternic industriei şi consumatorilor.

„Europa adoptă trecerea la mobilitatea cu zero emisii”, a adăugat oficialul european.

Acordul include o reducere cu 55% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2030, faţă de nivelul din 2021, o ţintă mult mai ambiţioasă decât actualul obiectiv, care prevedea o reducere cu 37,5%. Noile vehicule comerciale trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, şi una cu 55% până în 2030, scrie Agerpres.

Pe fondul sporirii presiunilor autorităţilor de reglementare, şeful brandului Volkswagen, Thomas Schaefer, a anunţat că din 2033 brandul va produce doar maşini electrice în Europa.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.