Vacanţă de miliardar. Cât te costă să închiriezi o săptămână iahtul cofondatorului Microsoft şi ce dotări are

26 Nov. 2022, 18:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Nov. 2022, 18:40 // Actual //  bani.md

Construit pentru cofondatorul Microsoft, Paul Allen, iahtul Octopus, a ajuns, după moartea proprietarului său, să primească de anul aceasta turişti de lux, scrie The Telegraph.

Aceştia sunt atraşi de faptul că se numără printre puţinii care se pot lăuda că au văzut cum arată iahtul în toată splendoarea lui. Octopus, care a costat la vremea construirii sale 200 de milioane de dolari, are opt punţi, două heliporturi, piscină, sală de fitness şi teren de baschet şi este deservit de şapte ambarcaţiuni auxiliare, iar după renovarea recentă poate fi închiriat pentru suma de aproximativ 3 milioane de dolari pe săptămână.

Pe lângă elementele de lux, iahtul a fost astfel construit încât să poată fi folosit pentru explorări, fie ştiinţifice, fie ale unor turişti curioşi, itinerariul fiind alcătuit după dorinţa clienţilor, care pot ajunge şi în zone polare unde specialişti aflaţi la bord să le arate diverse vieţuitoare sau în zone unde se pot face scufundări ori plimbări cu submersibilul.

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!