Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară

28 Nov. 2022, 16:56
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
28 Nov. 2022, 16:56 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Victoriabank continuă să spargă tiparele și să se claseze în cele mai tari TOP-uri! În luna noiembrie 2022, Victoriabank a fost desemnată printre cei mai buni 20 de angajatori din țară de o comunitate de peste 120.000 de angajați reuniți pe platforma digitală Undelucram.md.

TOP-ul a fost creat în baza recenziilor făcute de utilizatorii site-ului, iar singura bancă din Moldova care a făcut față exigențelor acestora este Victoriabank! Clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară a fost elaborat în baza a cinci criterii considerate importante de către angajați:

  • oportunități de avansare,
  • pachet salarial,
  • timp la birou vs. timp liber,
  • management,
  • proceduri și valori.

De altfel, și în luna august 2022, Victoriabank s-a plasat în  TOP 5 cei mai buni angajatori de pe piață, realizat de echipa delucru.md, care a ținut cont de următoarele criterii: nivelul salariului; beneficiile acordate; condițiile de muncă; cultura organizațională etc.

Victoriabank s-a clasat de mai multe ori în topul angajatorilor și anul trecut, participând la alte două studii de piață complexe realizate la nivel național în 2021.

Astfel, Victoriabank a fost desemnată drept unul dintre cei mai buni angajatori și în anul 2021, conform rezultatelor studiului „Employer Brand Perception Survey 2021”, efectuat de către Compania de consultanţă şi training AXA Management Consulting. Atunci din 12 branduri participante, respondenții (studenți în ultimul an de studii, inclusiv masteranzi și doctoranzi) au plasat Victoriabank pe locul doi.

Mai mult decât atât, Victoriabank s-a clasat și în topul companiilor la care absolvenții și-ar dori să candideze pentru angajare, conform unui studiu realizat la nivel național de Iolanta Mura și Riyang Phang, cu suportul AmCham Moldova, privind aspirațiile de carieră ale absolvenților Republicii Moldova din 2021.

Explicația popularității Victoriabank printre tinerii care își construiesc cariera în sectorul bancar este simplă:

  • Victoriabank îți oferă jobul în care primează echipa, angajații se ajută reciproc, acceptă cu mult curaj provocări profesionale și implementează competent și entuziast inovații de ultimă oră;
  • Victoriabank îți oferă jobul în care te simți apreciat, fericit și împlinit într-o permanentă ascensiune profesională!

Cu peste 30 de ani de experiență în sectorul bancar și peste 600.000 de clienți, Victoriabank prioritizează oamenii și își propune să fie prima opțiune pentru potențialii angajați și clienți. De aceea printre principalele beneficii ale băncii sunt: oportunitățile profesionale internaționale în cadrul Grupului Financiar Banca Transilvania, salariul fix și avantajele financiare, programul de muncă stabil, mediul favorabil, compensațiile legate de sănătate, programele de stagii de practică plătite.

P.

25 Sept. 2026, 16:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 16:52 // Homepage //  bani.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

 

 

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.