Economia Moldovei, dezumflată! BERD estimează o scădere de 4,7%

16 Feb. 2023, 17:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Feb. 2023, 17:46 // Actual //  bani.md

Economia Republicii Moldova va înregistra o scădere de 1,3% în 2023 și o creștere de 3,5% în 2024, arată raportul BERD – Perspectivele economice regionale.

Estimările BERD relevă că în 2022 economia Republicii Moldova va scădea cu 4,7%, însă datele nu sunt finale.

Ultimele datele ale Biroului Național de Statistică arată că în nouă luni ale anului 2022 PIB-ul țării a însumat 197,8 miliarde de lei, cu 4,1% mai puțin față de perioada similară a anului precedent.

Experții BERD notează că regiunea Europei de Est și a Caucazului s-ar putea confrunta cu o incertitudine enormă pe termen scurt din cauza războiului în curs de desfășurare din Ucraina. Aceștia subliniază că, în Moldova, veniturile reale mai mici și eșecurile persistente în domeniul energiei vor duce probabil la un al doilea an de scădere a producției, deși mai blândă decât în 2022. O îmbunătățire a perspectivelor globale în 2024 va avea un impact pozitiv asupra redresării economice a Moldovei. De asemenea, este posibil ca inflația în întreaga regiune să rămână peste țintă, în special în Ucraina și Moldova, unde calea spre normalizare va fi probabil mai lungă. Întreaga regiune rămâne foarte vulnerabilă nu numai la războiul prelungit din Ucraina, ci și la tensiunile dintre Armenia și Azerbaidjan.

Anterior, Fondul Monetar Internațional a prognozat recent că declinul economiei Moldovei va fi de 1,5% în 2022, iar PIB-ul va crește cu 1,5% în 2023.

Guvernul moldovean a anunțat anterior că în 2022, PIB-ul va scădea cu 3% – până la 278,2 miliarde de lei, iar în 2023, PIB-ul va crește cu 2% – până la 308,8 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

26 Sept. 2026, 19:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Sept. 2026, 19:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova a ajuns la o capacitate totală de 1.119,18 MW de producere a energiei electrice din surse regenerabile, la sfârșitul lunii august 2026, potrivit datelor procesate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED). Cea mai mare parte a capacităților este reprezentată de instalațiile fotovoltaice.

Panourile solare au ajuns la o putere instalată de 837,81 MW, echivalentul a circa 75% din întreaga capacitate de producere din surse regenerabile. Energia eoliană ocupă poziția a doua, cu 256,22 MW, sau aproximativ 23% din total. Instalațiile hidro însumează 16,75 MW, iar cele pe biogaz – 8,39 MW.

În paralel, continuă să crească și numărul gospodăriilor și companiilor care își produc propria energie. La finele lunii august, în Republica Moldova erau înregistrați 10.241 de prosumatori, dintre care 5.051 beneficiau de mecanismul de contorizare netă, iar 5.190 – de facturare netă.

Puterea totală instalată de prosumatori a ajuns la 228,53 MW, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din întreaga capacitate regenerabilă a țării.

Datele CNED arată că mecanismele de sprijin adoptate de stat au contribuit la instalarea a 475,85 MW, echivalentul a 43% din capacitatea regenerabilă existentă. Din această cantitate, 157,53 MW au fost instalați prin mecanismul de tarif fix, 60 MW prin mecanismul de preț fix, iar alte 33,25 MW în baza prevederilor fostei Legi privind energia regenerabilă.

În același timp, cea mai mare parte a capacităților – 639,87 MW sau 57% din total – aparține producătorilor care își comercializează energia pe piața liberă. Este vorba despre 393,06 MW de instalații fotovoltaice, 228,99 MW eoliene, 16,50 MW hidro și 1,32 MW pe biogaz.

O dezvoltare rapidă este înregistrată și pe segmentul stocării energiei. La sfârșitul lunii august erau racordate la rețele 15 unități de stocare, cu o capacitate cumulată de 242,85 MWh. Acestea dispun de o putere de injecție de 208,31 MW și de o putere de extragere de 94,83 MW.