Viață de vis pentru studenții moldoveni în altă țară! Patru din cinci învață în UE

17 Feb. 2023, 15:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Feb. 2023, 15:28 // Actual //  bani.md

România găzduiește 4 din 5 studenți moldoveni ce au ales să-și facă studiile în Uniunea Europeană, arată datele Uniunii Europene.

Potrivit Eurostat din 2020, alte 5,56% aleg Germania, urmată de Franța (2,39%) și Bulgaria (2,25%). Danemarca, Italia, Cehia și Austria sunt și ele destinații academice preferate de cetățenii moldoveni.

În total, Uniunea Europeană se bucură de prezența a 14 455 studenți moldoveni în instituțiile sale de învățământ terțiar.

În țară numărul studenților se reduce dramatic. Datele Biroului Național de Statistică relevă că în anul 2022. S-a ajuns la 56800 de studenți față de 59600 în 2021. Este cel mai mic nivel începând cu anii 1997, 1998.

Migrația influențează numărul studenților. În 2022 sunt în țară circa 155 de mii de tineri, iar 79,5 mii – peste hotare. Din 2014 și până în 2022 în Republica Moldova reducerea demografică este din contul celor care se află în țară, iar scăderea numărului de studenți este cel mai mult influențată de: demografie și migrație.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Aug. 2026, 17:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Aug. 2026, 17:00 // Actual //  Grîu Tatiana

Bitcoin a revenit puternic pe piață și a urcat vineri până la aproximativ 79.500 de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimele luni. Ulterior, criptomoneda s-a stabilizat în jurul valorii de 77 700 de dolari, ceea ce înseamnă un avans de peste 25% față de începutul săptămânii.

Creșterea vine după o perioadă îndelungată de slăbiciune. Timp de șase săptămâni, Bitcoin s-a tranzacționat într-un interval restrâns, între 62 000 și 66 000 de dolari, după ce pierduse mai mult de jumătate din valoarea record de aproximativ 126 000 de dolari atinsă în octombrie anul trecut. La începutul lunii iulie, moneda coborâse până în jurul valorii de 57 600 de dolari.

Unul dintre principalii factori care au alimentat revenirea este închiderea masivă a pozițiilor „short”, prin care traderii mizau pe scăderea Bitcoinului. Pe măsură ce prețul a început să crească, aceste poziții au fost închise rapid, ceea ce a amplificat și mai mult avansul. Potrivit datelor Coinglass, din 19 august au fost lichidate poziții short pe contractele futures perpetue Bitcoin în valoare de peste 2 miliarde de dolari.

Un impuls suplimentar a venit din Statele Unite. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a anunțat majorarea volumului de răscumpărare a obligațiunilor pe termen lung, măsură care a redus presiunea de pe piața obligațiunilor și a crescut apetitul investitorilor pentru active mai riscante, inclusiv criptomonede.

Sentimentul pozitiv a fost susținut și de apropierea administrației Trump de industria cripto. Președintele american s-a întâlnit cu reprezentanți ai unor companii importante din domeniu și a cerut Congresului să adopte Clarity Act, proiectul de lege care ar urma să stabilească un cadru mai clar pentru piața activelor digitale.

Pe piață au revenit și investitorii instituționali. Cele 13 ETF-uri americane spot pe Bitcoin au atras peste 1 miliard de dolari între 17 și 19 august, iar intrările din această săptămână ar putea fi cele mai mari din ianuarie.

În același timp, investitorii mari, cunoscuți drept „balene Bitcoin”, au cumpărat criptomonede în valoare de aproximativ 2,75 miliarde de dolari în ultimele 60 de zile, potrivit CryptoQuant.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!