Decis! Căldura în Chișinău se scumpește cu 25,3% – până la 3 577 de lei pe gigacalorie

28 Feb. 2023, 11:03
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Feb. 2023, 11:03 // Actual //  bani.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a decis, în cadrul ședinței de azi, majorarea tarifului la căldură cu 25,3%, la 3 577 de lei pentru gigacalorie.

Ultima dată tarifele pentru serviciile de încălzire în capitală au fost modificate din 1 octombrie 2022, când tarifele pentru energia termică furnizată consumatorilor de către Termoelectrica au fost majorate cu 31,6%, de la 2 169 la 2 854 de lei pe gigacalorie.

Termoelectrica își justifică majorarea tarifului la energia termică urmare a prețului mare la gaz, amortizarea mijloacelor fixe și corectarea venitului reglementat.

Lumina produsă de Termoelectrica se ieftinește de la 4,54 lei, până la 3,93 lei /kWh.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Iun. 2026, 13:56
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Iun. 2026, 13:56 // Actual //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor lucrează la ajustarea mecanismului de TVA aplicat în sectorul agricol, astfel încât producătorii să nu mai fie afectați de blocaje de lichidități sau de întârzieri în procesul de restituire a taxei, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

Potrivit oficialului, una dintre soluțiile aflate în discuție este introducerea mecanismului de taxare inversă, care ar permite agricultorilor să opereze efectiv cu TVA zero pe lanțul de producție.

„Am reiterat faptul că TVA-ul trebuie regândit astfel încât să nu existe probleme de decalaj de casă. În varianta finală, discutăm un mecanism de taxare inversă, astfel încât producătorii agricoli să opereze practic cu TVA zero”, a declarat Gavriliță.

Ministrul a explicat că statul nu are un interes direct în colectarea TVA de la agricultori, în condițiile în care o mare parte a producției este destinată exportului, iar taxa este restituită ulterior.

„Statul nu are nevoie de TVA de la agricultori, pentru că are nevoie ca ei să exporte. În cazul exportului, TVA-ul se restituie oricum integral”, a precizat ministrul Finanțelor.

Declarațiile vin în contextul consultărilor dintre autorități și reprezentanții sectorului agroalimentar privind politica fiscală pentru anul 2027. Fermierii și asociațiile de profil și-au exprimat îngrijorarea față de propunerile privind unificarea cotei TVA, invocând riscuri legate de costuri suplimentare și presiuni asupra fluxurilor financiare ale companiilor.

Autoritățile susțin că noul mecanism urmărește simplificarea administrării fiscale și eliminarea situațiilor în care producătorii agricoli sunt nevoiți să aștepte luni de zile pentru recuperarea TVA-ului achitat.