Promisiunea lui Benjamin Netanyahu către Giorgia Meloni: ”Vrem să accelerăm livrările de gaz către Europa prin Italia”

11 Mart. 2023, 07:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Mart. 2023, 07:33 // Actual //  bani.md

Israelul este gata să furnizeze Italiei şi Europei mai mult gaz natural şi, de asemenea, să ajute la combaterea efectelor secetei, a declarat vineri premierul israelian Benjamin Netanyahu după convorbirile avute la Roma cu omologul sau italian Giorgia Meloni, relatează dpa.

„Vrem să accelerăm livrările de gaz către Europa prin Italia”, a declarat Benjamin Netanyahu, fără a da detalii suplimentare.
Cei doi lideri de dreapta au discutat, de asemenea, despre provocările pe care le reprezintă seceta în Italia, premierul Netanyahu împărtăşind beneficiul experienţei Israelului în combaterea condiţiilor de secetă.

Premierul israelian, care este supus unei presiuni intense pentru încercarea guvernului său de a efectua o reformă radicală a sistemului judiciar, a felicitat-o pe Giorgia Meloni pentru începutul mandatului ei ca prim-ministru.

Italia caută să înlocuiască importurile de energie din Rusia de când aceasta a declanşat invazia în Ucraina anul trecut.
În iunie 2022, Israelul şi Egiptul au semnat un acord cu Uniunea Europeană destinat să crească exporturile de gaz natural spre Europa.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.