SUA au trimis Ucrainei o armă experimentală pentru a distruge dronele iraniene folosite de ruși

07 Apr. 2023, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Apr. 2023, 05:30 // Actual //  bani.md

Ucraina primește din SUA noi tunuri montate pe camioane și sisteme de rachete de precizie pentru a ajuta Kievul să se apere împotriva dronelor kamikaze produse de Iran, pe care forțele ruse le folosesc pentru terorizarea civililor.

Pe 4 aprilie, Pentagonul a anunțat furnizarea unui nou pachet de ajutor militar Ucrainei, axat pe apărarea antiaeriană. Conține, printre altele, sisteme de arme misterioase, pe care SUA le-a numit „10 sisteme mobile de rachete c-UAS ghidate de laser”.

Aprovizionarea cu acestea a fost precedată de o licitație organizată în ianuarie de armata SUA, care avea drept scop alegerea unui sistem de combatere a dronelor kamikaze Shahed-136. Compania SAIC, care a participat la licitație, va trimite 10 sisteme antidrone în Ucraina. În ianuarie, SAIC a efectuat teste de succes folosind rachetele ghidate cu laser APKWS ale BAE Systems, care au arătat o precizie de 100% a loviturii.

În timpul testelor, sistemul a detectat drona la o distanță de aproximativ 10 km și a lovit-o la o distanță de 5 km, deși era necesară o rază de acțiune de 2 km.

Potrivit inginerului de sisteme SAIC Jeremy Davidson, complexul conține, de asemenea, o mitralieră M240 și un sistem de război electronic care poate prelua controlul dronelor comerciale, inclusiv a celor chinezești DJI. Dronele DJI nu sunt protejate de criptare avansată, dar sunt utilizate în mod activ atât de forțele ruse, cât și de cele ucrainene.

Camioane cu tunuri

Pentagonul a anunțat marți, 4 aprilie, că va acorda Ucrainei un nou sprijin cu echipament militar în valoare de 2,6 miliarde de dolari. Ajutorul constă în arme de calibru mic, rachete, radare, sisteme anti-aeriene, vehicule de transport, muniție pentru tancuri și multe altele, precizează Insider.

Pachetul de sprijin militar include și nouă camioane dotate cu tunuri de 30 mm și cu sistem aerian fără pilot (UAS) de 10 mm și sisteme mobile de rachete ghidate cu laser c-UAS, ambele fiind elemente noi care pot fi utilizate împotriva dronelor Rusiei, potrivit unui înalt oficial american din domeniul apărării.

Oficialii americani se așteaptă ca aceste echipamente militare să poată detecta și intercepta drone, „inclusiv Shahed-urile construite de Iran”.

De asemenea, în cel mai recent pachet sunt incluse nouă camioane cu tunuri de 30 mm cu sisteme aeriane fără pilot (UAS) și 10 sisteme mobile de rachete cu ghidaj laser c-UAS, ambele fiind elemente noi care pot fi folosite împotriva dronelor Rusiei, potrivit unui oficial de la Pentagon, citat de Insider.

Camioanele pe care sunt montate tunuri de 30 mm vor „putea detecta și intercepta drone, inclusiv Shahed construite de Iran”, a declarat oficialul reporterilor în cadrul unei conferințe de presă.

SUA a anunțat în august 2022 că trimit kituri VAMPIRE, care sunt sisteme de arme ghidate cu laser care pot fi instalate în spatele unui camion, transformând un pick-up obișnuit într-un ucigaș de drone.

Noile sisteme de rachete ghidate cu laser incluse în cel mai recent pachet de securitate vor permite Ucrainei să „tragă rachete de precizie din poziție mobilă” pentru a „contra amenințarea dronei”, a spus oficialul. Acestea vor folosi Advanced Precision Kill Weapon System (APKWS), o capacitate care a fost deja oferită Kievului și care transformă rachetele neghidate în muniții ghidate de precizie.
Rusia a folosit de luni de zile drone explozive fabricate de Iran, cum ar fi Shahed-136, pentru a ataca infrastructura civilă din Ucraina, provocând daune orașelor și ucigând civili.

Aceste arme, care cântăresc peste 200 de kilograme și costă mai puțin de 500 de dolari, poartă o mică sarcină explozivă, dar zboară la altitudini mici și pot fi lansate în roiuri.
Armata ucraineană a declarat într-o actualizare zilnică de miercuri, 5 aprilie, că forțele ruse au lansat 17 drone Shahed-136 într-un atac și că 14 dintre ele au fost doborâte de apărarea antiaeriană a Kievului. „Probabilitatea unor rachete și lovituri aeriene rămâne mare în toată Ucraina, în timp ce Rusia continuă să folosească tactici teroriste”, a spus armata ucraineană pe Facebook.

Oficialul american a spus că noul pachet de securitate din această săptămână „include capabilități importante pentru apărarea antiaeriană și pentru a contracara dronele rusești”.

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 09:45 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va majora tariful global la importuri de la 10% la 15%, după ce Curtea Supremă a SUA a decis că mecanismul utilizat de Casa Albă pentru introducerea tarifelor este ilegal. Anunțul a fost făcut de liderul american pe platforma Truth Social.

„În calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, ridic imediat tariful global pentru importul de bunuri și servicii […] de la 10% la nivelul complet permis și justificat juridic de 15%”, a scris Trump, acuzând că multe țări au „jefuit” economia americană timp de decenii.

Șeful de la Casa Albă a criticat dur decizia Curții Supreme, pe care a calificat-o drept „absurdă, prost redactată și profund antiamericană”, în contextul în care instanța a stabilit, cu votul a 6 judecători la 3, că Trump a acționat ilegal folosind legislația privind situațiile de urgență pentru a justifica tarifele „reciproce”.

Trump a anunțat prima rundă de taxe în februarie 2025, imediat după revenirea sa la Casa Albă. Măsurile au vizat inițial Canada, China și Mexic, pe care administrația americană le-a acuzat că nu combat suficient traficul de fentanil către SUA. Ulterior, pe 2 aprilie, Washingtonul a extins un tarif de 10% pentru importurile din aproape toate țările lumii și a impus suprataxe suplimentare pentru zeci de state considerate parteneri comerciali neloiali.

Președintele american a justificat politica tarifară prin „situația economică de urgență” provocată de deficitul comercial în creștere al SUA. Potrivit legislației comerciale din 1974, președintele poate introduce tarife pentru maximum 150 de zile fără aprobarea Congresului, însă pentru menținerea lor ulterioară este necesar votul legislativului.

Pe durata aplicării tarifelor, autoritățile americane au colectat cel puțin 133,5 miliarde de dolari de la importatori. În prezent, mai multe companii se pregătesc să ceară despăgubiri în instanță pentru aceste pierderi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!