FOTO, VIDEO După doi ani de pauză, expoziția TOURISM & TRAVEL EXPO a revenit la Chișinău

06 Apr. 2023, 16:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Apr. 2023, 16:56 // Actual //  bani.md

Astăzi a fost inaugurată cea de-a XXVI-a ediție a expoziției TOURISM & TRAVEL EXPO, la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”. Reluat după doi ani marcați de forțe majore, care au afectat domeniul turismului din întreaga lume, evenimentul întrunește peste 60 de companii din Republica Moldova, România, Bulgaria și Georgia. Până duminică, 9 aprilie, acestea vor prezenta cele mai atractive oferte turistice, inclusiv cu reduceri.

TOURISM & TRAVEL EXPO este unicul eveniment expozițional de profil din țară menit să contribuie la dezvoltarea industriei turismului, la sporirea calității serviciilor din domeniu și la apropierea destinațiilor turistice de beneficiari.

Prezent la inaugurare, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat că TOURISM & TRAVEL EXPO este cel mai mare eveniment din domeniul turismului din anul curent din Republica Moldova.

„Pentru Ministerul Culturii este o prioritate promovarea Republicii Moldova ca destinație turistică autentică prin dezvoltarea parteneriatelor”, a punctat ministrul, citat de MOLDPRES.

Potrivit lui, în anul 2022 Republica Moldova a înregistrat creșteri ale principalilor indicatori statistici privind turismul intern, având o majorare de 56% față de anul 2021.

Directorul general al Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo”, Carolina Chiper, a afirmat că, în acest an, organizatorii au încercat să pună accentul pe promovarea turismului autohton.

„La expoziție sunt reprezentanți din 12 raioane ale țării, din UTA Găgăuzia și din regiunea transnistreană. Pe parcursul a patru zile, vizitatorii vor putea vedea lucrări ale meșterilor populari, se vor delecta cu bucate tradiționale moldovenești, dar și vor putea admira un amplu program artistic, inclusiv cu prezentări de fragmente din nunți tradiționale”, a precizat Carolina Chiper.

Expoziția este organizată de Moldexpo, cu susținerea Ministerului Culturii și Agenției de Investiții, în parteneriat cu Asociația Națională pentru Turism Receptor si Intern din Moldova (ANTRIM), Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT) și Proiectul USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală, cu suportul subvențional al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

 


25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.