Spînu spune cine l-a invitat și de ce a acceptat să revină la Infrastructură

19 Iul. 2023, 16:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Iul. 2023, 16:29 // Actual //  bani.md

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, care a revenit în funcția de pe care a deținut-o anterior în guvernul Gavrilița, a declarat că a revenit în fruntea ministerului la invitația premierului Dorin Reacean.

„Propunerea a venit de la domnul Recean. Or, am plecat din funcție din propria inițiativă. A fost decizia mea de a nu rămâne în noua garnitură a guvernului Recean”, a punctat Spînu.

Ministrul și-a justificat revenirea la minister prin faptul că este foarte mult de muncă. „Avem foarte multe lucruri de făcut. Sunt multe șantiere care trebuie realizate în termen. Am venit să facem drumuri, apeducte și terenuri pentru copii”.

Referindu-se la acuzațiile care i se aduc, că ar fi gestionat prost domeniul Infrastructurii, ministrul a precizat că: „aceste critici se bazează pe decartații mincinoase lansate de bandiți. Nu pot să comentez niște afirmații bazate pe informații false”.

Andrei Spânu a deținut portofoliul de la Infrastructură pe vremea guvernului Gavrilița. Or, după demisia fostului premier Gavrilița, acesta nu s-a mai regăsit în noua garnitură a Executivului lui Recean.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!