Moldovenii sunt mai preocupați de asigurarea mașinii decât a propriei vieți sau a locuinței

25 Aug. 2023, 12:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Aug. 2023, 12:12 // Actual //  bani.md

Moldovenii preferă să-și asigure mașina în defavoarea sănătății, a vieții sau a locuinței. Trend care se explică prin faptul că asigurarea pentru mașină RCA este obligatorie, în timp ce celelalte tipuri de asigurări sunt facultative.

Astfel, moldovenii în șase luni ale anului 2023, și-au perfectat polițe de asigurare de sănătate în sumă de 65,6 milioane de lei, în timp ce asigurările pentru mașini CASCO și RCA au însumat cumulativ 945,5 milioane de lei, ceea ce constituite 68% din totalul polițelor perfectate. Asigurările de viață au însumat 46 milioane de lei, iar asigurările pentru casă au constituit 175 milioane de lei.

Volumul total al primelor brute subscrise de asiguratori, potrivit datelor Biroului Național de Statistică, a însumat, în ianuarie-iunie 2023, 1,4 miliarde de lei cu 18,3% mai mult față de semestrul unu al anului precedent. Despăgubirile și indemnizațiile de asigurare au crescut și ele cu 14,6% mai mult, la 482 milioane de lei.

Sectorul asigurărilor a înregistrat o evoluție semnificativă și în ceea ce privește veniturile și cheltuielile generale. Astfel, veniturile au crescut cu 27,4%, la 2,2 miliarde de lei, iar cheltuielile au avansat cu 25,9% în comparație cu perioada similară din anul anterior, la 2 miliarde de lei.

Profitul companiilor de asigurări a înregistrat o majorare de 44,5% – 233 milioane de lei față de aceeași perioadă a anului precedent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.