A.S.I.C.S. a donat o tablă interactivă pentru liceul ”Onisifor Ghibu” din Orhei

15 Sept. 2023, 12:22
 // Categoria: Social // Autor:  MD Bani
15 Sept. 2023, 12:22 // Social //  MD Bani

Elevii și profesorii din Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Orhei au primit în dar de la Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului o tablă interactivă. Donația va contribui la aplicarea metodelor moderne de predare în clasă, care le vor permite să asimileze mai rapid și mai eficient cunoștințele, precum și să-și dezvolte mai solid competențele.

”Una din prioritățile Asociației A.S.IC.S. este să ajutăm elevii din Republica Moldova să aibă condiții mai bune de studii. De această dată am adus o tablă interactivă elevilor din Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” din Orhei. Suntem bucuroși să avem elevi dornici de carte și îi vom susține pentru că ne pasă”, a declarat Victoria Kriukova, directorul Asociației A.S.I.C.S.

Liceul ”Onisifor Ghibu” este una dintre cele mai mari instituții de invățământ din Orhei, iar discipolii obțin ani la rând performanțe școlare remarcabile, participă în proiecte de voluntariat, sunt încadrați în peste 40 de proiecte internaționale și în peste 60 de parteneriate internaționale.

”Asociația A.S.I.C.S. prin această tablă interactivă și-a adus un aport considerabil în educația tinerei generației, în pregătirea educațională și în susținerea examenelor de bacalaureat. Panourile interactive au foarte multe avantaje și vom oferi fiecărui elev condiții bune de studii. Cu greu ne reușește, pentru că în liceu învață aproximativ 1200 de elevi”, a remarcat Ana Ceban, directorul L.T. ”Onisifor Ghibu” din Orhei.

Dotarea unei clase a liceului cu tehnologii performanțe a fost apreciată de către cadrele didactice, care spun că utilizarea tablei interactive permite o interacțiune dinamică între elevi și conținutul educațional.

”La mulți elevi, memoria vizuală este mai bine dezvoltată decât cea auditivă. Folosesc mereu panoul interactiv, atunci când lucrez cu elevii, pentru că sunt autorul lecțiilor la mai multe discipline în școlile naționale de pe platforma educatie.md și a jocurilor interactive. Desigur, panourile interactive mă ajută foarte mult, de aceea m-am bucurat enorm, când Asociația A.S.I.C.S. a răspuns pozitiv la solicitarea noastră”, a explicat profesoara Elena Gîscă.

”Acum acest panou interactiv o să ajute elevii, pentru că vor avea examen de bacalaureat la istorie. O să lucrăm foarte intens și nu vom avea hărți pe suport de hârtie, pentru că vom utiliza acele digitale”, a adăugat profesorul Nicolae Sîngereanu.

Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului pregătește mai multe campanii de susținere a educației din Moldova.

24 Oct. 2026, 12:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
24 Oct. 2026, 12:09 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Filiala din Rusia a gigantului german Metro a transferat un miliard de ruble, echivalentul a aproximativ 12,4 milioane de dolari, către un fond care finanțează achiziția de echipamente militare pentru armata rusă implicată în războiul împotriva Ucrainei. Grupul german Metro AG susține că nu a fost informat și nu a autorizat tranzacția, după ce autoritățile de la Moscova au preluat controlul operațional asupra afacerilor sale din Rusia, relatează Deutsche Welle.

Banii au fost transferați către fondul „Frontul Popular. Totul pentru Victorie!”, o organizație apropiată Kremlinului, care sprijină trupele ruse de pe front. Potrivit reprezentanților fondului, suma va fi utilizată pentru procurarea vehiculelor de teren, sistemelor de comunicații și recunoaștere, echipamentelor de combatere a dronelor și altor mijloace necesare militarilor ruși.

Directorul general al Metro Rusia, Johannes Tholey, a confirmat transferul și a justificat decizia prin necesitatea participării companiei la inițiativele strategice ale statului rus.

„Ca parte a sistemului economic al Rusiei, considerăm importantă participarea la inițiativele strategice ale statului”, a declarat acesta, potrivit publicației ruse Vedomosti.

Reacția conducerii germane a venit imediat. Într-o declarație oferită Deutsche Welle, reprezentanții Metro AG au precizat că transferul banilor nu a fost coordonat cu sediul central și nu a beneficiat de aprobarea companiei-mamă.

„Decizia Metro Rusia de a transfera fonduri organizației ruse «Frontul Popular» nu a fost coordonată cu Metro AG, nu a primit aprobarea și nu a fost autorizată de Metro AG”, a transmis grupul german.

Compania a subliniat că, din 28 septembrie 2026, când autoritățile ruse au instituit administrarea externă temporară, Metro AG a pierdut controlul operațional asupra filialei sale și nu mai poate influența deciziile acesteia.

„Metro AG se distanțează categoric de orice sprijin acordat războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Finanțarea sau susținerea acțiunilor militare contravine atât poziției noastre, cât și principiilor după care ne desfășurăm activitatea”, au declarat reprezentanții companiei germane.

Scandalul intervine la mai puțin de o lună după ce președintele rus Vladimir Putin a semnat, la 28 septembrie, un decret prin care activele Metro din Rusia au fost transferate sub administrarea temporară a companiei „UK Torg Rus”. Societatea fusese înființată cu doar câteva săptămâni înainte și este deținută de Johannes Tholey, același manager care conduce operațiunile Metro pe piața rusă.

Deși proprietatea asupra activelor rămâne formal în mâinile grupului german, controlul efectiv asupra activității comerciale a fost transferat administratorului desemnat în Rusia. La momentul respectiv, Metro AG anunțase că analizează consecințele deciziei autorităților de la Moscova.

Metro activează pe piața rusă de peste două decenii și, potrivit datelor companiei citate de Deutsche Welle, administra 91 de centre comerciale în 51 de regiuni ale Federației Ruse. În exercițiul financiar 2024–2025, afacerile din Rusia au generat venituri de aproximativ 2,6 miliarde de euro și un profit operațional ajustat EBITDA de 135 de milioane de euro.