Companiile germane şi alţi jucători industriali mari occidentali ameninţă că îşi mută liniile de producţie în ţări mai prietenoase, cu energie ieftină şi costuri mici, iar guverne precum cele ale Ungariei şi Poloniei le primesc cu braţele deschise, ispitindu-le cu subvenţii generoase. Se lasă ademenite acolo şi companii asiatice sau americane.
Companiile germane şi alţi jucători industriali mari occidentali ameninţă că îşi mută liniile de producţie în ţări mai prietenoase, cu energie ieftină şi costuri mici, iar guverne precum cele ale Ungariei şi Poloniei le primesc cu braţele deschise, ispitindu-le cu subvenţii generoase. Se lasă ademenite acolo şi companii asiatice sau americane.
Însă o problemă care în curând va limita atracţia economiilor est-europene pentru investitorii străini mari este penuria de forţă de muncă. Ungaria, unde politica de industrializare forţată din ultimul deceniu a dus la crearea a peste un milion de locuri de muncă, importă deja muncitori din afara UE pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă creat de zecile de fabrici care se construiesc în fiecare an. Însă cu o astfel de criză nu se confruntă ţările nord-africane.
Sunt şi mai ieftine, au şi resurse naturale şi un potenţial uriaş de producere de energie solară şi eoliană, iar unele se dezvoltă accelerat. Dacă pe scena politică regională se instalează şi stabilitatea, Africa de Nord poate deveni un concurent economic formidabil pentru Europa de Est. Cu o industrie auto bine reprezentată de companii mari internaţionale şi cu exporturi agricole în creştere puternică, Marocul este deja, şi este ajutat să se dezvolte de războiul comercial dintre Occident şi China.
Uzinele grupului francez Renault din Maroc produc mai multe maşini Dacia decât cele din România, astfel că această ţară este bine stabilită în industria auto globală. Acolo mai produc autovehicule şi motoare Stellantis, tot o mare companie franceză, şi BYD din partea Chinei.
Astfel de giganţi industriali atrag constelaţii de furnizori, şi cum în Europa creşte curentul electromobilităţii, au început să-şi construiască fabrici acolo şi producători de baterii din China. La agricultură, Marocul a devenit o superputere africană cu exporturi în creştere mai ales în Uniunea Europeană.
Dacă România a exportat produse agroalimentare, excluzând cereale, seminţe şi animale vii, de 1,5 miliarde de euro în primul semestru al acestui an, numai exporturile marocane de fructe şi legume către UE la şase luni ating această valoare. Anul trecut, exporturile totale agroalimentare s-au situat la 7,5 miliarde euro, nivel în creştere cu 20% şi atins pentru prima dată în istorie. Industria nu poate creşte fără energie, iar guvernul marocan are planuri mari cu producţia de energie regenerabilă şi mai ales cu exportarea ei în UE.
Însă tocmai aici este cea mai mare slăbiciune economică a acestei ţări. În prezent, Marocul depinde de importuri pentru a acoperi 90% din consumul de energie, potrivit unei analize BBC. În 2021, peste 80% din producţia de electricitate a fost obţinută prin arderea cărbunelui, a gazelor naturale şi motorinei. Contribuţia energiei eoliene a fost de doar 12% şi a celei solare de numai 4,4%.
Dar ambiţiile sunt mari. Planurile actuale prevăd ca până în 2030 peste 50% din electricitate să provină din surse regenerabile şi ca energia să fie exportată în UE şi Marea Britanie prin cabluri submarine. Sunt planuri „nebuneşti“, după cum recunoaşte chiar Xlinks, start-up-ul care vrea să aducă electricitate curată marocană pe piaţa britanică printr-un cablu pe sub mare cu o lungime de 3.800 de kilometri.
Gaia Energy, unul din liderii energiei verzi din Maroc, dezvoltă proiecte de energie eoliană şi solară despre care spune că pot acoperi până la 4% din nevoia de electricitate a Germaniei şi Italiei. Gaia, dar şi alte companii, se orientează şi spre hidrogenul verde, produs cu ajutorul energiei regenerabile. Pentru astfel de planuri este nevoie de investiţii mari, de fabrici şi specialişti. O parte din bani vin de la Banca Mondială, care a adus câteva milioane de dolari pentru dezvoltarea sectoarelor de profil.
Dacă lucrurile merg bine, economia marocană va primi un impuls considerabil. Forţa de muncă nu lipseşte, rata şomajului fiind de peste 11% – faţă de minime istorice în statele est-europene. Însă, se întreabă BBC, cât de sănătoasă va fi pentru economie prioritizarea exporturilor de energie în dauna satisfacerii nevoii interne? Companiile chineze nu-şi pun astfel de întrebări, sau nu cred că economia marocană va muri de foame când are brânza în traistă.
Anul acesta mai multe companii chineze şi-au anunţat intenţia de a produce în fabrici marocane baterii pentru maşini electrice. Grupul chinezo-european Gotion High-Tech (cu VW în acţionariat) a anunţat că va face acolo o gigauzină de 6 miliarde de euro. Tinci Materials Technology, care produce materiale pentru baterii, a anunţat în vară o investiţie de 280 milioane de dolari în Maroc, menţionând printre atracţiile acestei ţări resursele bogate de roci fosfatice (din care se extrag materii prime necesare producţiei de baterii cu litiu), poziţia geografică bună şi stabilitatea politică.
Săptămâna trecută, Huayou Cobalt din China şi LG Chem din Coreea de Sud au spus că vor construi o rafinărie pentru litiu şi o fabrică de materiale pentru baterii în Maroc. Valului i s-a alăturat CNGR Advanced Material, companie chineză şi unul dintre cei mai mari producători de materiale pentru baterii, care vine cu o investiţie de două miliarde de dolari în Maroc. Investiţia a venit şi cu avertismentul că companiile chineze evită sau amână investiţiile directe în SUA şi UE din cauza jocurilor geopolitice şi a timpului lung de aşteptare pentru primirea autorizaţiilor.
Astfel, Marocul este câştigătorul nesperat din războiul comercial dintre SUA şi China, notează Financial Times. Această ţară este în poziţia ideală pentru a servi şi piaţa europeană şi pe cea americană. Este apropiată geografic de Europa în timp ce interesul UE pentru Africa de Nord creşte şi are un acord de comerţ liber cu SUA. După modelul Ungariei, unde companiile germane vin pentru a se întâlni cu companii chineze şi consuma gaze ruseşti, Marocul este văzut ca o punte rapidă pentru companiile chineze către pieţele vestice.