Prețurile petrolului, pierderi puternice în ultima săptămână

08 Oct. 2023, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Oct. 2023, 11:46 // Actual //  bani.md

În ultima săptămână, preţurile petrolului au înregistrat cele mai puternice pierderi după cele raportate în luna martie.

Per ansamblul săptămânii, preţul petrolului Brent a scăzut cu aproximativ 11,7%, iar cel al petrolului WTI cu 9,3%, din cauza temerilor că ratele dobânzilor ridicate vor încetini creşterea economică globală şi vor reduce cererea de combustibili, chiar dacă ofertele sunt deprimate de restricţiile din Arabia Saudită şi Rusia, notează Reuters.

Practic, analiștii vorbesc despre cele mai puternice pierderi după cele consemnate în luna martie.

Vineri, contractele futures pentru petrolul Brent aproape au stagnat, la 84,14 dolari pe baril. Contractele futures pentru ţiţeiul U.S. West Texas Intermediate fost în jurul valorii de 82,35 dolari pe baril.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.