America trece printr-un boom fără precedent al construcţiilor de fabri

15 Oct. 2023, 07:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Oct. 2023, 07:37 // Actual //  bani.md

Construcţia de fabrici noi în SUA atinge niveluri fără precedent, cheltuielile în acest sector aproape dublându-se în ultimul an după ce administraţia Biden a adoptat legi care oferă sute de miliarde de dolari sub formă de subvenţii şi alte forme de susţinere pentru industrii ca energia curată şi semiconductoarele, scrie Bloomberg.

Alte economii avansate nu înre­gis­trează în prezent un fenomen si­milar, indică date recente ale De­partamentului de Trezorerie.
Americanii încearcă în acest fel să inverseze, cel puţin în anumite in­dustrii, dezindustrializarea pe termen lung a economiei. Boomul se rezu­mă la SUA, în Germania şi Japonia de exemplu activitatea din sector fiind stabilă sau în scădere faţă de nivelu­rile prepandemice.

Acest boom a jucat un rol vital în accelerarea neaşteptată a economiei în trimestrul al doilea al acestui an. Creşterea investiţiilor companiilor în T2 a compensat o încetinire a chel­tuie­lilor consumatorilor şi a ajutat creşterea economiei americane să accelereze la 2,4% când majoritatea economiştilor anticipaseră o restrân­gere uşoară.
Contribuţia cheltuielilor pe con­struc­ţia de fabrici la creşterea din T2 a fost cea mai mare din 1981.

Dacă redresarea sectorului ma­nufacturier promisă de Biden se va materializa pe de-a-ntregul, după cum o sugerează indicatori prelimi­nari, acesta se va lăuda că a realizat ceea ce alţi preşedinţi nu au reuşit.
Există însă riscuri, avertizează Rick Newman, editorialist la Finance Yahoo.

Biden îndreaptă economia ame­ricană către o politică industrială mai agresivă decât în orice altă pe­rioadă a istoriei moderne, guvernul, mai de­grabă decât forţele de piaţă, deter­minând unde merge capitalul privat.
Există pericolul ca stimulentele guvernamentale puternice să atragă investiţiile private către anumite sectoare şi departe de altele care ar putea genera mai multă inovaţie şi creştere pe termen lung, argumenta recent Adam Posen, economist la Peterson Institute for International Economics.

Există mai apoi întrebarea dacă există suficienţi muncitori calificaţi pentru toate fabricile viitoare, având în vedere că piaţa muncii se află deja sub presiune.

De asemenea, boomul fabricilor promite să aducă investiţii şi slujbe bine plătite în zone disperate după ele. Însă, există de asemenea semne de întrebare dacă există infrastructură adecvată pentru a susţine fabricile noi, cât şi temeri legate de impactul asupra comunităţilor din jur, scrie Bloomberg Businessweek.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Oct. 2026, 17:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 17:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Statele Unite au prelungit până la 30 octombrie 2026 autorizația care permite companiei petroliere sârbe Naftna Industrija Srbije (NIS) să continue operațiunile în pofida sancțiunilor americane impuse din cauza participației ruse. Decizia Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) vine în timp ce Ungaria și Rusia încearcă să finalizeze transferul participației majoritare din NIS către grupul energetic MOL.

NIS este controlată în prezent majoritar de entități rusești. Gazprom Neft deține aproximativ 44,85%, iar încă 11,3% este deținut de o companie administrată de Gazprom Capital. Statul sârb are aproape 29,9% din acțiuni, iar restul aparține acționarilor minoritari și angajaților.

Derogarea este importantă pentru piața petrolieră a Serbiei, deoarece NIS operează singura rafinărie a țării, la Pančevo, și furnizează o mare parte din necesarul de produse petroliere al pieței interne. Potrivit Reuters, compania poate acoperi până la 80% din necesarul de petrol al Serbiei.

În paralel, continuă procesul de vânzare a participației ruse către compania ungară MOL. Cele două părți au ajuns la un acord privind achiziția pachetului de 56,15% din NIS, însă tranzacția mai are nevoie de aprobări, inclusiv din partea autorităților americane. Serbia și MOL au semnat deja un acord privind viitoarea guvernanță a companiei.

Potrivit autorităților sârbe, statul intenționează să-și majoreze ulterior participația cu încă 5 puncte procentuale, iar compania petrolieră din Emiratele Arabe Unite ADNOC ar putea deveni, de asemenea, partener în tranzacție.

NIS are aproximativ 13 500 de angajați și operează o rețea de peste 400 de benzinării în Serbia și în alte state din regiune. Rafinăria de la Pančevo este una dintre infrastructurile-cheie pentru aprovizionarea cu carburanți a Serbiei.