China, înfometată de metale. Deține deja 45% din cota globală de cupru

15 Nov. 2023, 15:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Nov. 2023, 15:35 // Actual //  bani.md

China, înfometată de metale. Deține deja 45% din cota globală de cupru. Și, pe fondul tensiunilor cu Occidentul, dictatura comunistă de la Beijing încearcă să ajungă la autarhie.

Pentru a preveni șocurile legate de conflictele și fricțiunile cu țările occidentale, de ceva timp, China se îndreaptă cu paşi rapizi către autarhie, scrie Il Sole 24 Ore. Trebuie să acopere tranziția energetică globală și să împiedice concurența străină în dezvoltarea de noi tehnologii. Din acest motiv, Beijingul începe să se aprovizioneze metale, precum cupru, urmat de litiu, cobalt și nichel, metale folosite în bateriile vehiculelor electrice.

China comunistă investește în energia „verde”

Construcția de noi topitorii va servi la producerea metalului roșu necesar.

Fără a avea nimic împotriva autarhiei, e necesar să ne amintim totuşi și ceea ce a declarat în urmă cu câteva zile Kai-fu Lee, inventatorul 01.AI, start-up-ul unicorn al inteligenței artificiale chineze, o resursă deschisă pentru întreaga lume: „pentru început ne-am aprovizionat cu semiconductori”.

Cu alte cuvinte, producția autohtonă de astăzi nu poate satisface nevoile viitorului. Dar putem începe prin a face stocuri.

Bătaia pe cupru

În ceea ce priveşte cuprul, asistăm la o creştere rapidă a capacităţii, o noutate care introduce o nouă dinamică pe o piață care timp de 20 de ani a funcţionat în mare măsură pe principiul cât de mult sunt dispuși să plătească cumpărătorii chinezi.

China comunistă va continua să importe cantități tot mai mari de cupru, dar mai mult ca minereu, ca materie primă, decât ca metal rafinat.

„La fel ca toate țările, China are o nevoie strategică de cupru, mai ales odată cu creșterea aplicațiilor de energie verde, iar China – spune Craig Lang, analist la CRU Group. – ca toți ceilalți, vrea să-și asigure autosuficiența”.

Cuprul va fi produsul de pionierat al acestei noi tendințe.

Potrivit lui Carlos Risopatron, directorul economic al International Copper Study Group, capacitatea Chinei de topire a cuprului va crește cu încă 45% până în 2027, ajungând să reprezinte 61% din noile fabrici prevăzute în acea perioadă la nivel mondial.

China va deţine 45% din producția globală de cupru rafinat

Potrivit CRU Group, totuși, China comunistă va deţine aproximativ 45% din producția globală de cupru rafinat.

Se aşteaptă ca cererea de cupru din China să crească cu 5% în acest an, în timp ce Goldman Sachs a evidențiat cuprul ca fiind una dintre principalele materii prime care vor fi alese anul viitor într-un context tot mai puternic de cerere de produse care să respecte mediul înconjurător.

Pentru a suplimenta cantitățile dorite de metale, Beijingul și-a extins raza de acțiune asupra unei jumătăți din lume, vizând în primul rând minele de cupru din țările din America Latină, asupra cărora are o mare influență. Concluzia? Operațiunea Cupru a fost pregătită în mod adecvat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.