În ce și-au investit banii bancherii moldoveni

22 Nov. 2023, 16:06
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
22 Nov. 2023, 16:06 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Activele totale ale băncilor din Republica Moldova au înregistrat o creștere semnificativă în primele 9 luni ale anului 2023, atingând suma de 144,9 miliarde lei, reflectând o majorare de 10,3% (13,5 miliarde lei) comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent, arată datele Băncii Națonale a Moldovei.

În structura activelor, „Credite și avansuri la cost amortizat” au deținut cea mai mare pondere, reprezentând 42,0% din totalul activelor (60,8 miliarde lei), înregistrând o descreștere cu 2,7 puncte procentuale față de finele anului anterior.

Mijloacele plasate la Banca Națională a Moldovei au reprezentat 26,7% din active (38,7 miliarde lei), în scădere cu 1,5 puncte procentuale, în timp ce ponderea investițiilor băncilor în valori mobiliare de stat și certificatele Băncii Naționale a crescut la 18,2% (26,5 miliarde lei), o creștere de 3,0 puncte procentuale. Restul activelor, cum ar fi depozitele în alte bănci, numerarul, imobilizările corporale și necorporale, au reprezentat 13,0% din totalul activelor, cu o creștere de 1,1 puncte procentuale comparativ cu sfârșitul anului 2022.

Soldul brut al creditelor a constituit 43,0% din totalul activelor sau 62,3 miliarde lei, înregistrând o majorare de 1,1% (671,7 milioane lei) în perioada analizată. Creditele de consum au înregistrat cea mai mare creștere, cu 9,4%, ajungând la 10,9 miliarde lei. În același timp, creditele acordate comerțului au înregistrat o descreștere de 4,0%, ajungând la 13,3 miliarde lei.

Pe durata celor 9 luni, ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor a crescut cu 0,3 puncte procentuale, ajungând la 6,7% la sfârșitul lunii septembrie 2023. Cu toate acestea, valoarea absolută a creditelor neperformante s-a majorat cu 5,7% (226,4 milioane lei) până la 4,2 miliarde lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Iun. 2026, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Iun. 2026, 10:05 // Actual //  bani.md

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a venit cu explicații după apariția informațiilor privind reducerea numărului de zile de concediu plătit, precizând că angajații nu vor pierde nici zile de odihnă și nici indemnizațiile de concediu.

Potrivit oficialei, modificările propuse nu vizează reducerea concediului anual de odihnă, ci doar ajustarea modului de calcul al anumitor perioade care sunt incluse în vechimea de muncă ce oferă dreptul la concediu.

„Concediile de odihnă nu se reduc și nimeni nu pierde nici zilele de odihnă, nici banii de concediu”, a subliniat Natalia Plugaru.

Ministra a explicat că drepturile angajaților la concediul anual rămân neschimbate, iar modificările legislative nu afectează durata concediului de bază și nici cuantumul indemnizațiilor achitate în perioada de odihnă.