Veneţia se scufundă. La fel şi Rotterdam, Bangkok şi New York. Dar niciun loc nu se compară cu Jakarta, megaoraşul care se scufundă cel mai rapid de pe planetă. În ultimii 25 de ani, zonele cele mai afectate din capitala Indoneziei s-au scufundat cu peste 4,5 metri. Potrivit experţilor, oraşul are timp până în 2030 pentru a găsi o soluţie, altfel va fi prea târziu pentru a mai putea opri un dezastru, scrie Bloomberg.
În acest caz, Anthoni Salim, miliardarul proprietar al PT Air Bersih Jakarta, firma la care guvernul a apelat pentru a extinde imediat, accesul la apă curentă pentru cei 11 milioane de locuitori ai oraşului. În prezent, unul din trei locuitori din Jakarta nu are acces la apă curentă, ci se bazează pe miile de fântâni ilegale care împânzesc oraşul – şi care epuizează pânza freatică şi slăbesc solul, creând condiţii propice pentru continuarea scufundării.
Pentru Salim, timpul e mai preţios decât orice. El a acumulat peste 10 miliarde de dolari activând în mai multe industrii, devenind inclusiv unul dintre cei mai mari producători de tăiţei instant din lume.
Controlul aprovizionării cu apă a capitalei a fost o prioritate personală de când o revoluţie aproape că a dezmembrat conglomeratul familiei sale în urmă cu 25 de ani. Atunci când guvernul a solicitat oferte pentru modernizarea infrastructurii de apă a oraşului, compania lui Salim a fost una dintre puţinele care s-au oferit să dea o mână de ajutor.
Dacă ABJ a lui Salim poate contribui la realizarea planului de a aduce apă în fiecare gospodărie din Jakarta, experţii spun că oraşul are o şansă – iar compania va încasa miliarde de dolari. Dacă nu reuşeşte, este posibil ca haosul să domnească în a doua cea mai mare metropolă din lume. Scufundarea continuă, combinată cu intensificarea furtunilor şi creşterea nivelului mării, va fi mai mult decât pot duce digurile de protecţie ale Jakartei, a declarat JanJaap Brinkman, expert în inundaţii la institutul olandez de cercetare a apei Deltares:
„Va fi atât de multă apă de mare care se va revărsa, încât nu se va opri niciodată. Nu va exista nicio scăpare”.
Noul contract al ABJ include drepturi de operare a celor mai mari cinci staţii de tratare a apei din oraş şi de vânzare a mai mult de jumătate din rezervele de apă tratată până în 2048. De asemenea, va construi o nouă uzină şi conducte, dublând numărul de conexiuni până la sfârşitul acestui deceniu.
Nu există niciun dezavantaj real pentru ABJ: compania va obţine venituri de aproximativ 4,8 miliarde de dolari în urma acestei tranzacţii, potrivit lui Lafrik Bano Rangkuty, director preşedinte la ABJ. Chiar şi în cel mai pesimist scenariu, ABJ nu va pierde bani, spune Simon Melhem, director la compania mamă Moya Holdings Asia Ltd, deţinută de Salim.
Cu toate acestea, dacă compania dă greş, Jakarta riscă să se confrunte cu un dezastru de proporţii biblice.
Posibilul salvator al oraşului s-a născut în 1949, fiind fiul cel mai mic al magnatului Sudono Salim, născut în China. Sudono a fost un apropiat al fostului preşedinte indonezian Suharto, unul dintre cei mai bogaţi dictatori din istorie, potrivit organizaţiei germane non-profit Transparency International. Sub patronajul lui Suharto, bătrânul Salim şi-a construit un imperiu. La apogeul său din anii 1990, Salim Group avea sute de companii afiliate.
În adolescenţă, Anthoni Salim îl însoţea adesea pe tatăl său în vizitele la fabrică, potrivit unei biografii a familiei. După doi ani de studii în Marea Britanie, s-a întors în Jakarta pentru a lucra cu tatăl său. Când a ajuns la 30 de ani, Anthoni era pe cale să preia conducerea.
Anthoni s-a implicat în aprovizionarea locală cu apă încă din anii 1990. Banca Mondială tocmai acordase Jakartei un împrumut pentru a-şi consolida infrastructura de apă şi canalizare şi pentru a face ca reţelele de apă să devină mai atractive pentru investitori. Suharto a împărţit sistemul de apă din Jakarta în două şi a dat jumătăţile la doi operatori privaţi, care au fost asociaţi cu persoane apropiate dictatorului.
Grupul Salim şi compania franceză Suez SA au primit o jumătate, în timp ce fiul lui Suharto, Sigit Harjojudanto, şi compania britanică Thames Water Ltd. au primit cealaltă jumătate. Nu a existat nicio licitaţie publică.
Însă, la scurt timp după semnarea contractului, preşedinţia lui Suharto s-a prăbuşit. În vara anului 1998, au izbucnit revolte în întreaga ţară, alimentate de plângeri legate de corupţie, şomaj ridicat şi penurie de alimente. Protestatarii i-au vizat, de asemenea, pe cei apropiaţi dictatorului.
După ce protestatrii au incendiat casa familiei Salim, Sudono Salim a fugit în Singapore şi apoi în Los Angeles, lăsându-l pe Anthoni să salveze afacerea familiei. Acesta a început să reducă numărul de companii ale tatălui său, păstrând doar activele de bază.
Problema apei a fost abandonată. Suez şi Thames Water i-au cumpărat pe Salim şi pe fiul lui Suharto. Companiile franceze şi britanice nu au reuşit niciodată să modernizeze sau să extindă sistemul aşa cum era planificat, iar numărul de puţuri ilegale a crescut.
În 2006, Thames Water şi-a vândut concesiunea unei alte firme, Acuatico Pte Ltd. Aceasta a declarat la momentul respectiv că a acumulat pierderi de zeci de milioane de dolari. Suez şi-a vândut participaţia unei firme de capital privat în 2017, după ce a investit peste 2,2 trilioane de rupii (130 de milioane de dolari) pentru a îmbunătăţi infrastructura de apă din Jakarta, potrivit unui purtător de cuvânt al Suez.
Între timp, Salim, după ce a stabilizat conglomeratul, a început să îşi construiască imperiul de active de apă. Când Acuatico, de zece ori mai mare decât Moya lui Salim, a fost scoasă la vânzare în 2017, Moya a cumpărat. A durat 20 de ani, dar Salim a recâştigat controlul asupra a jumătate din instalaţiile de apă din Jakarta.
În cadrul celei mai recente tranzacţii, compania va cheltui aproximativ 1,7 miliarde de dolari pentru a construi o staţie de tratare, conducte şi racorduri, precum şi pentru a întreţine instalaţiile existente. Compania de stat PAM Jaya va plăti ABJ pentru apă şi infrastructură în rate, pe măsură ce acestea sunt construite.
