Scandalul cu furnizorul care a refuzat reducerea tarifelor la gaz! ANRE vine cu precizări

18 Iun. 2024, 12:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iun. 2024, 12:33 // Actual //  bani.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns acuzațiilor aduse de SRL „Rotalin Gaz Trading”, clarificând aspectele-cheie într-un comunicat oficial. Licențiată pentru distribuția și furnizarea gazelor naturale încă din 2005, „Rotalin Gaz Trading” a fost obligată prin hotărârile ANRE să respecte prețurile reglementate pentru serviciile sale. În pofida acestui fapt, compania a procurat gaze la prețuri mai reduse de pe piețele internaționale, acumulând un excedent tarifar substanțial.

După repetate solicitări, „Rotalin Gaz Trading” a depus în cele din urmă o cerere pentru aprobarea prețurilor reglementate în iulie 2023, inclusiv excedentul tarifar acumulat. Cu toate acestea, compania a refuzat să respecte prețurile reglementate ulterior aprobate de ANRE în septembrie 2023, solicitând să fie scutită de obligația de a furniza gaze la aceste prețuri. Ca urmare, ANRE a emis prescripții pentru conformare, nerespectate de „Rotalin Gaz Trading”, ceea ce a condus la suspendarea licenței sale de furnizare a gazelor naturale în octombrie 2023.

ANRE a subliniat că licența actuală a companiei permite continuarea tranzacțiilor la prețuri negociate, dar fără restricții legate de prețurile reglementate. Mai mult, ANRE a denunțat comportamentul „neconstructiv și manipulatoriu” al „Rotalin Gaz Trading”, care a folosit argumente nefondate și declarații defăimătoare împotriva autorităților pentru a-și menține excedentul de venituri acumulat în detrimentul consumatorilor.

Scandalul Rotalin gaz a izbucnit în luna septembrie 2023 când ANRE a redus tarifele la gaz pentru consumatorii Rotalin Gaz la 11,71 de lei cu TVA inclus, cu 9 bani mai puțin față de cât a cerut operatorul. Reglementatorul și-a justificat decizia urmare a devierilor financiare în sumă de 40 de milioane de lei. Operatorul nu a fost de acord  și a declarat că acest lucru îi va aduce pierderi financiare. În rezultat a declarat că își suspendă activitatea.

ANRE a luat în calcul faptul că Rotalin Gaz achiziționase gaze la un preț diferit față de Moldovagaz, constatând că compania ar fi trebuit să restituie consumatorilor aproximativ 40 de milioane de lei. Rotalin Gaz nu a fost de acord cu această evaluare și a anunțat că ar prefera să își suspende activitatea decât să furnizeze gaz la tarifele stabilite de ANRE.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Sept. 2026, 17:35
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
09 Sept. 2026, 17:35 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Parlamentul pregătește o serie de schimbări în componența comisiilor permanente, iar una dintre cele mai importante mutări îl vizează pe deputatul PAS Marcel Spatari, care urmează să preia conducerea Comisiei economie, buget și finanțe.

Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de Biroul permanent al Parlamentului la 9 septembrie, Marcel Spatari urmează să fie desemnat președinte al Comisiei economie, buget și finanțe.

În paralel, locul lui Spatari la conducerea unei alte comisii va fi preluat de Adrian Băluțel. Documentul mai prevede că Ion Groza îl va înlocui pe Băluțel într-o funcție de vicepreședinte, iar Roman Roșca îl va înlocui pe Groza în funcția de secretar.

Alte modificări îl vizează pe Alexandr Trubca, care urmează să fie înlocuit de Iurie Levinschi în funcția de vicepreședinte al unei comisii. Valeriu Robu va deveni secretar, iar Victor Mătrăgună va intra în componență ca membru.

Totodată, Dorian Istratii este exclus dintr-o poziție de membru supleant, în locul său fiind introdus Marcel Spatari. Într-o altă poziție de membru supleant, Victoria Belous urmează să fie înlocuită de Dorian Istratii.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat de Biroul permanent al Parlamentului și urmează să fie supus votului în plen. Documentul prevede că modificările vor intra în vigoare la data adoptării.