Arabia Saudită a suspendat livrările de petrol pentru cel puțin două rafinării europene în luna octombrie, după ce atacurile cu drone au avariat conducta strategică East-West, una dintre principalele rute prin care țițeiul saudit ajunge la Marea Roșie. Potrivit Bloomberg, măsura ar urma să afecteze cumpărătorii europeni care primesc petrol în baza contractelor pe termen lung.
Saudi Aramco, gigantul petrolier de stat al Arabiei Saudite, și-a informat clienții europeni că nu le va aloca țiței pentru octombrie. Situația vine după atacul asupra conductei East-West, care a avariat trei stații de pompare și a perturbat încărcările de petrol în portul Yanbu, de la Marea Roșie.
Pentru rafinăriile europene, contractele pe termen lung cu Saudi Aramco reprezentau o sursă stabilă de aprovizionare. Reducerea livrărilor obligă acum companiile să caute rapid alternative pe o piață deja tensionată. Compania poloneză Orlen s-a numărat printre cumpărătorii care au început să caute volume suplimentare din alte regiuni, inclusiv din Marea Nordului.
Problemele logistice apar într-un moment în care exporturile saudite sunt deja afectate de perturbările din Orientul Mijlociu. Conducta East-West a devenit esențială pentru transportarea petrolului către Yanbu și pentru evitarea rutelor maritime din Golful Persic. Reuters estima anterior că întreruperea acesteia putea pune în pericol echivalentul a până la 4% din oferta mondială de petrol.
Tensiunile s-au reflectat rapid și în prețuri. După suspendarea încărcărilor din Yanbu și anularea unor livrări către Europa, cotațiile petrolului au crescut puternic, iar unele cargo-uri fizice au fost tranzacționate la peste 120 de dolari pe baril. Contractele futures Brent au depășit în această săptămână pragul de 109 dolari înainte de a coborî ulterior.
Saudi Aramco încearcă să compenseze pierderile de capacitate de export prin livrări alternative. Compania intenționează să transporte aproximativ 60 de milioane de barili în septembrie și octombrie prin transferuri navă-la-navă în apropierea portului Sohar din Oman, volumele fiind orientate în special spre piețele asiatice.
În paralel, compania speră să repornească parțial conducta East-West în următoarele zile și să o readucă la capacitate maximă în aproximativ șase săptămâni. Până atunci, rafinăriile europene vor fi nevoite să concureze pentru volume alternative de petrol, ceea ce menține riscul unor noi scumpiri ale țițeiului și produselor petroliere în regiune.