Economia SUA îngroapă randamentele bursiere europene

02 Aug. 2024, 10:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Aug. 2024, 10:52 // Actual //  bani.md

Pieţele europene de capital au închis joi în scădere accentuată, în timp ce investitorii au procesat o serie de măsuri ale băncilor centrale şi date economice noi din Statele Unite, transmite CNBC.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în scădere cu 1,29%. Toate bursele regionale majore şi majoritatea sectoarelor au terminat tranzacţiile în teritoriu negativ.

Băncile au scăzut cu 4,48%, în timp ce retailul a fost printre singurele sectoare care au crescut, cu 1,27%. Acţiunile europene şi-au extins pierderile în ultima oră de tranzacţionare, după noi date economice din Statele Unite, unde cererile iniţiale de şomaj au fost peste aşteptări, în timp ce datele din producţie au adăugat o imagine mai amplă a încetinirii activităţii economice. Indicel american Dow Jones Industrial Average a scăzut, deoarece datele au stârnit îngrijorări cu privire la starea economiei SUA.

Înapoi în Europa, Banca Angliei a anunţat că reduce ratele dobânzilor, ducând dobînda cheie la 5%,de la cel mai mare nivel din ultimii 16 ani, de 5,25%. Banca Angliei a spus că Comitetul de politică monetară a votat pentru reducerea dobânzilor cu o majoritate de cinci la patru.

Întâlnirea BOE are loc în urma celei a Rezervei Federale din SUA, care s-a încheiat cu o menţinere a ratelor dobânzilor. La conferinţa sa de presă, preşedintele Fed, Jerome Powell, a declarat că o reducere a dobânzii în septembrie – pe care traderii o consideră aproape sigură – este ”pe masă”, atâta timp cât datele despre inflaţie continuă să susţină această măsură.

Indicele german DAX a scăzut cu 2,3%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 2,14%, iar FTSE 100, al bursei din Paris, cu 1,01%. Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 2,68%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.