A patra săptămână consecutivă de scăderi ale prețurilor la benzină și motorină

02 Aug. 2024, 10:54
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Aug. 2024, 10:54 // Actual //  bani.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) înregistrează a patra săptămână consecutivă de scăderi ale prețurilor de comercializare la benzină și motorină. Ieftinirile se datorează descreșterii continue a cotațiilor Platts la benzină și motorină, în pofida unor așteptări pesimiste care au apărut după mai multe declarații de nemulțumire ale unor oficiali de rang înalt din Slovacia și Ungaria, legate de blocarea recentă a transportului prin Ucraina a petrolului care aparține companiei rusești Lukoil.

În ultimele patru săptămâni, motorina standard a înregistrat o ieftinire de 1,17 lei/litru, iar benzina COR 95 o ieftinire de circa 0,73 lei/litru. Prețurile la pompă au coborât sub nivelul de 21 lei/litru la motorină și 25 lei/litru la benzină.

Pentru următoarele trei zile (03.08.2024-05.08.2024), prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite de ANRE la nivelul de:

– 24,56 lei/litru – pentru benzina COR 95 (- 03 bani);
– 20,80 lei/litru – pentru motorina standard (- 05 bani).

Această tendință de ieftinire oferă un răgaz pentru consumatori și reflectă dinamica pieței internaționale a petrolului. ANRE continuă să monitorizeze atent evoluțiile pieței pentru a asigura prețuri corecte și competitive la produsele petroliere.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 12:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 12:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova a transpus în legislația națională o directivă europeană care reglementează modul de impozitare a veniturilor obținute de companiile care au activități și filiale peste hotare, a declarat  ministrul Finanțelor, Victoria Belous.

Potrivit ministrului, noile prevederi stabilesc inclusiv modul în care vor fi impozitate dividendele și dobânzile în cazul în care o companie desfășoară activități în mai multe state.

„La Guvern am transpus directiva UE ce ține de impozitul pe venit. Am specificat cum sunt impozitate dividendele și dobânzile atunci când compania se află în străinătate și are activitate în Republica Moldova”, a declarat Victoria Belous.

Ministrul Finanțelor a explicat că regula generală prevede impozitarea veniturilor la nivelul companiei-mamă.

„Regula generală este că se impozitează la compania-mamă. Sunt principii europene care se aplică din momentul aderării la Uniunea Europeană”, a precizat Belous.

Oficialul a oferit și un exemplu. În cazul în care o companie-mamă este înregistrată în Republica Moldova și deține o filială în România, veniturile vor fi impozitate în Republica Moldova, în condițiile prevăzute de legislația armonizată cu normele europene. „ Similar, dacă vei avea o filială în Moldova, dar compania mamă va fi în Polonia, Italia sau în altă parte, veniturile merg și se impozitează compania mamă în partea veniturilor. Doar pe unele tipuri de venituri”.