VIDEO Virgiliu Pîslariuc, despre referendumul din toamnă: „Singuri putem să ne alegem soarta!”

02 Sept. 2024, 11:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Sept. 2024, 11:20 // Actual //  bani.md

Cetățenii Republicii Moldova se află într-un moment istoric când singuri pot să își aleagă soarta, a declarat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Virgiliu Pîslariuc, doctor în științe istorice la emisiunea „Realitatea te privește” de la Rlive TV.

„Noi acum ne aflăm într-un moment istoric nu ca atunci când ni s-a adus pe tavă, dar ni s-a deschis o fereastră de oportunități foarte importante în care noi putem să ne spunem punctul nostru de vedre. În istoria noastră foarte rar când ne-au întrebat cineva ce dorim noi. De obicei veneau și obțineau ce doreau”, a declarat deputatul.

Pîslariuc spune că poporul nostru, în cei 33 de ani de la independență, a avut foarte puține șanse să decidă așa chestii importante.

„În octombrie cetățenii trebuie să facă o alegere civilizațională. În sfârșit să își decidă soarta. Acum nimeni nu va mai fi de vină pentru că aceasta este voința poporului suveran. Poporul este deținătorul puterii”, a conchis deputatul PAS.

Pe 20 octombrie 2024, cetățenii moldoveni vor decide la referendum, dacă parcursul Republicii Moldova este aderarea UE. În aceeași zi, alegem președintele țării, mandatul Maiei Sandu fiind pe final.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.