”Poșta Moldovei” reia traficul poștal internațional spre zece destinații noi

09 Iun. 2021, 11:08
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Iun. 2021, 11:08 // Actual //  MD Bani

Întreprinderea de stat „Poșta Moldovei” anunță reluarea traficului poștal internațional spre următoarele destinații noi:

  1. Angola
  2. Benin
  3. Camerun
  4. Congo
  5. Coasta de fildeș (Cȏte d’Ivoire)
  6. Gambia
  7. Irak
  8. Rwanda
  9. Togo
  10. Uganda

Întreprinderea, de asemenea, atrage atențiă că pentru destinația Australia a fost redeschis traficul poștal pe cale aeriană.

Drept urmare, se acceptă recepționarea tuturor categoriilor de trimiteri poștale (EMS, poșta de scrisori, colete) cu destinația Australia.

Expedierea trimiterilor poștale din Republica Moldova se va efectua în funcție de orarul curselor aeriene/terestre/maritime cu țările sus-menționate.

Reamintim, că Operatorii Desemnați nu pot garanta atât termenii de livrare, cât și oferirea confirmărilor de livrare pe perioada stării de forță majoră.

Mai jos, găsiți anexat lista actualizată la data de 24.05.2021 a destinațiilor spre care a fost redeschis traficul poștal internațional din Republica Moldova.

30 Iul. 2026, 16:47
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
30 Iul. 2026, 16:47 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Omul de afaceri Veaceslav Platon contestă în instanță extrădarea sa din Marea Britanie în Republica Moldova, susținând că dosarele penale intentate pe numele său au un caracter politic. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierilor desfășurate la Tribunalul Westminster Magistrates din Londra, scrie Reuters.

Platon, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat în capitala britanică anul trecut, după ce autoritățile moldovene au solicitat extrădarea sa. Procurorii îl acuză că ar fi participat la o schemă de spălare de bani prin care, între 2010 și 2014, ar fi fost transferate aproximativ 22 de miliarde de dolari din Rusia prin intermediul sistemului bancar moldovenesc, precum și de alte infracțiuni.

Potrivit acuzării, Platon ar fi făcut parte dintr-o rețea care utiliza conturi deschise la Moldindconbank, instituție financiară în care acesta deținea acțiuni. Procurorii susțin că fondurile erau prezentate drept plăți comerciale sau împrumuturi legitime, însă rambursarea acestora era blocată intenționat, iar ulterior erau inițiate procese în instanță pentru a conferi aparență de legalitate transferurilor.

În fața instanței britanice, Veaceslav Platon a declarat că dosarele penale împotriva sa urmăresc eliminarea sa ca adversar politic și confiscarea participațiilor pe care le-ar fi deținut la Moldindconbank și Moldova Agroindbank.

„Am fost proprietarul acțiunilor celor mai mari două bănci din țară și al trei dintre cele mai mari companii de asigurări. Nu exista o persoană mai influentă în domeniul economic și financiar decât mine, iar ea m-a perceput ca pe o amenințare”, a afirmat Platon, referindu-se la președinta Maia Sandu.

Acesta a mai declarat că intenționa să sprijine parcursul proeuropean al Republicii Moldova, însă a susținut că Maia Sandu ar fi adoptat încă de la început o poziție potrivit căreia doar ea reprezintă „binele pentru țară”.

Autoritățile moldovene resping însă aceste acuzații. În documentele depuse la dosar, reprezentanții Republicii Moldova susțin că procedurile penale nu au motivație politică, ci se bazează pe probe cu presupuse activități infracționale.

„Urmăririle penale împotriva lui Veaceslav Platon nu sunt motivate politic. Ele se bazează pe dovezi ale unor infracțiuni care au dus la formularea unor acuzații întemeiate”, se arată în poziția autorităților moldovene prezentată instanței.

Audierile cu privire la cererea de extrădare vor continua pe parcursul lunii august și vor fi reluate în noiembrie. Instanța britanică urmează să pronunțe o decizie la o dată ulterioară.