A fost exclusă taxa de stat pentru acordarea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă a cetățenilor ucraineni

18 Mai 2022, 17:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Mai 2022, 17:34 // Actual //  MD Bani

Pe perioada stării de urgență, va fi permisă șederea pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor ucraineni și membrilor de familie ai acestora, care au intrat în Republica Moldova în perioada stării de urgență, precum și cei care se aflau legal în Republica Moldova la data instituirii stării de urgență, fără respectarea termenului de 90 de zile calendaristice în decursul oricărei perioade de 180 de zile calendaristice. O astfel de decizie a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale.

De asemenea, a fost exclusă taxa de stat în mărime de 1440 lei, pentru acordarea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă a cetățenilor ucraineni. O altă prevedere ține de acordarea, la solicitare, a dreptului de ședere provizorie în scop de muncă pentru cetățenii ucraineni fără obligativitatea respectării condiției de achitare a unui salariu mediu lunar pe economie prognozat pentru anul de gestiune.

O altă decizie adoptată de Comisia pentru Situații Excepționale este alocarea din Fondul de intervenție al Guvernului mijloace financiare în sumă de 6,7 milioane lei Autorităților Publice Locale de nivelul II și alte 1,8 milioane lei către APL de nivelul I, pentru acoperirea costurilor de funcționare a Centrelor de plasament temporar pentru refugiați. În acest sens, au fost alocate 2,3 milioane de lei Centrelor pentru refugiați, create de instituțiile publice din subordinea autorităților publice centrale. Alte 230 mii lei vor fi distribuite Centrelor din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, iar 192,8 mii lei – celor din subordinea Ministerului Educației și Cercetării.

Membrii CSE au aprobat acordarea unui lot de asistență internațională Ucrainei. Donația va include bunuri materiale, în sumă de 39 185 316,03 lei, din gestiunea Ministerului Afacerilor Interne și în sumă de 27 538 234,43 lei din gestiunea Ministerului Sănătății. De asemenea, lotul de asistență destinat Ucrainei va include bunuri în valoare de 830 838,78 lei, aflate în gestiunea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și primite anterior sub formă de ajutoare umanitare pentru gestionarea crizei refugiaților.

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.