”A fost un om de afaceri talentat” – condoleanțele lui Putin familiei lui Prigojin

24 Aug. 2023, 21:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Aug. 2023, 21:09 // Actual //  bani.md

În primele sale comentarii referitoare la accidentul aviatic în care ar fi murit liderul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, și alte nouă persoane, Vladimir Putin a transmis condoleanțe, potriivt Sky News.

Președintele rus a continuat prin a-l descrie pe Prigozhin ca fiind un ”om de afaceri talentat”, pe care îl cunoaște din anii 1990. El a declarat că Rusia va analiza ceea ce spun anchetatorii în legătură cu accidentul, dar că mai multe detalii despre incident vor necesita timp.

Comentariile sale vin la 24 de ore după ce avionul s-a prăbușit la nord de Moscova. Vorbind anterior, prin videoconferință, la summitu BRICS din Africa de Sud, Putin nu a spus nimic despre accident, limitându-se la un discurs scris în prealabil.

Unii experți occidentali, precum și fostul prim-ministru rus, cred că Valdimir Putin ar fi putut ordona un asasinat – deși acest lucru nu poate fi verificat.

Un avion privat în care se afla Evgheni Prigojin s-a prăbuşit miercuri, 23 august, în regiunea Tver. Fondatorul Wagner se afla pe lista pasagerilor publicată de Rosaviaţia. Moartea lui Prigojin nu a fost confirmată oficial.

După prăbuşirea avionului, Comitetul de Investigaţii a deschis un dosar penal privind încălcarea normelor de siguranţă şi de exploatare a vehiculelor. Surse din cadrul forţelor de ordine ai relatat că anchetatorii iau în considerare toate ipotezele, „inclusiv eroarea de pilotaj, defecţiunile tehnice şi influenţele externe”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.