Afaceri la Microscop: Câți bani faci din vânzarea pieselor și accesoriilor auto

05 Iul. 2024, 15:57
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  bani.md
05 Iul. 2024, 15:57 // Oameni şi Idei //  bani.md

Tudor Onica este antreprenor și se ocupă cu vânzarea pieselor și accesoriilor auto. El a apelat la Programul de Mentorat cu Alexandru Bordea și a fost motivat să investească în creșterea nivelului de competență profesională.

În cadrul unei noi ediții a podcastului „Afaceri la Microscop”, Tudor a dezvăluit provocările și barierele pe care le întâmpină, dar și cum a reușit să ajungă la un venit de 4000 de euro lunar. În video de mai jos, acesta împărtășește fricile și așteptările pe care le are de la afacerea sa.

Urmărește „Afaceri la Microscop” pe RLIVE TV, joi la 22:00, sâmbăta la 06:00 și miercuri la 16:00.

12 Sept. 2026, 18:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2026, 18:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Închiderea temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova, după detectarea unei drone care a pătruns neautorizat dinspre Ucraina, a afectat mai multe curse aeriene. Un avion care zbura din Sharm el-Sheikh spre Chișinău a fost menținut în aer în zona municipiului Bacău, iar alte trei curse au fost reținute la sol.

Potrivit Autorității Aeronautice Civile, aeronava care efectua cursa Sharm el-Sheikh–Chișinău a intrat într-o zonă de așteptare în apropierea municipiului Bacău, fără a ateriza. După redeschiderea spațiului aerian, avionul și-a continuat zborul spre Chișinău.

Totodată, cursele Chișinău–București, Chișinău–Istanbul și Chișinău–Alicante au fost reținute temporar la sol.

La ora 16:20, spațiul aerian a fost redeschis, iar operațiunile de zbor au fost reluate. AAC avertizează însă că restricțiile temporare pot provoca întârzieri ale unor curse.

Autoritatea precizează că măsurile au fost aplicate exclusiv pentru siguranța pasagerilor și a echipajelor, în conformitate cu procedurile de siguranță aeronautică.

Incidentul survine după ce, în după-amiaza zilei de 12 septembrie, Armata Națională a detectat un obiect care a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova dinspre Ucraina. Poliția de Frontieră a raportat că aparatul fără pilot a fost observat în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca, dispărând ulterior de pe radar și reapărând în apropierea satului Cuconeștii Noi, raionul Edineț.