Alertă pentru sute de moldoveni! Prima Casă, bomba cu ceas. Finanțele încearcă să stingă incendiul scumpirii creditelor

25 Ian. 2023, 15:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Ian. 2023, 15:35 // Actual //  bani.md

Peste opt mii de familii, care și-au cumpărat locuințe prin Programul „Prima casă”, vor primi compensații de la Guvern pentru achitarea dobânzii lunare a creditului ipotecar în cadrul programului, ca urmare a creșterii accelerate a ratei dobânzii. În ședința de miercuri, Guvernul va aproba decizia de compensare a majorării ratei dobânzii de până la 4 puncte procentuale din suma majorării. În acest scop, în bugetul de stat pentru anul 2023 au fost prevăzuți 75 de milioane de lei.

Compensația se va aloca lunar în perioada ianuarie – iunie, anul curent. Transferul compensațiilor pentru luna ianuarie se va efectua în luna februarie a acestui an, după punerea în aplicare a hotărârii de Guvern. În cazul stingerii anticipate a creditului ipotecar, transferul compensației va înceta din luna următoare celei în care a fost achitată ultima rată.

Amintim că, pentru a atenua impactul crizei economice asupra beneficiarilor Programului „Prima casă”, marja maximă aplicată de creditori a fost plafonată la 3%. Anul trecut, Guvernul a alocat resurse suplimentare pentru compensarea a 50% din creșterea dobânzii pentru perioada iulie – decembrie.

Beneficiar al Programului de stat „Prima Casă” poate fi orice cetățean al Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, la momentul solicitării creditului ipotecar. Solicitantul de credit trebuie să fie angajat oficial în câmpul muncii, în sectorul public sau privat din Republica Moldova, și, respectiv, să dispună de venituri din surse oficiale.

Indicatorul de referință publicat de BNM, la 20 decembrie, pentru creditele ipotecare în cadrul Programului Prima Casă constituite 13,42%, iar pentru creditele noi acordate – 16,67%.

Atractivitatea Programului Prima Casă s-a diminuat pe fundalul scumpirii împrumuturilor. Ultimele date arată că anul trecut prin intermediul programului ”Prima Casă” au fost procurate doar 529 de locuințe, de 4,3 ori mai puțin față de 2021.

Programul de stat „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018. În prezent, creditele ipotecare sunt acordate prin intermediul a șase bănci comerciale, fiind procurate 8097 de locuințe.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!