Alexandru Pînzari, Valeriu Cojocaru și Dorin Damir – pe banca acuzaților. Dosar expediat în judecată

24 Sept. 2021, 13:24
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Sept. 2021, 13:24 // Actual //  MD Bani

Trei învinuiți, inclusiv factori de decizie ai Ministerului Afacerilor Interne, trimiși în judecată în dosarul angajărilor fictive în cadrul Inspectoratului General al Poliției.

Este vorba despre fostul șef al IGP, Alexandru Pînzari, șeful suspendat al Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, dar și președintele FEA, Dorin Damir.

Procuratura Generală a emis un comunicat de presă în acest sens.

„Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cu suportul operativ al ofițerilor Serviciului de Informații și Securitate, a finalizat urmărirea penală și expediat spre examinare în instanța de judecată dosarul penal de învinuire a fostului șef al Inspectoratul General al Poliției (IGP), a șefului suspendat al IP Bălți și a președintelui asociației FEA, în cadrul dosarului angajărilor fictive la IGP al Ministerului Afacerilor Interne. Faptele investigate își au originea în luna iunie a anului 2017, atunci când șeful din acea perioadă al IGP și șeful din acea perioadă al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații (la moment – șef suspendat al IP Bălți), dorind să-și manifeste loialitatea față de președintele asociației FEA (o persoană cu poziții de influență în formațiunea politică de guvernământ), l-au angajat pe ultimul formal și ilegal în Secția nr.1 „K” a Direcției nr. 5 a INI, care era o unitate specială a MAI. Prin aceasta, i-au oferit acestuia garanții ale unei funcții de stat (drepturi salariale, dreptul de a perfecta acte în baza altor identități, dreptul de a avea acces la materiale și proceduri cu accesibilitate limitată)”, anunță PG.

Pentru a-și atinge scopul infracțional, cei doi șefi de rang înalt din cadrul Poliției, inițial, contrar prevederilor legislației în vigoare la acel moment, au adoptat un ordin secret, prin care a fost aprobat un regulament privind organizarea și funcționarea Secției nr. 1 „K” a Direcției nr. 5 a INI, arogând acestei subdiviziuni unele competențe improprii activității polițienești (verificarea jurnaliștilor și a angajaților misiunilor diplomatice, precum şi avizarea candidaţilor la funcţiile de judecători)., se mai arată în comunicat.

„Prin același act, s-au redus semnificativ din criteriile de angajare a personalului în Secție, astfel încât au făcut posibilă angajarea ilegală a persoanelor necalificate în această structură, inclusiv a președintelui asociației FEA, care fiind o persoană salarizată la privat, era în incompatibilitate cu această funcție ocupată în sfera publică. În acest mod, în perioada de timp cuprinsă între iulie 2017 – septembrie 2019, președintele asociației FEA, fără a exercita în fapt nicio activitate în cadrul Direcției nr. 5 a INI, a încasat sume necuvenite de bani, fraudând astfel bugetul public în sumă de 170.294,75 MDL, ceea ce constituie proporții mari. Neîntemeiat, cei doi șefi din cadrul IGP, doar peste două luni de la angajare, urmărind crearea unei aparențe a activității președintelui asociației FEA în Poliție, prin abuz de serviciu, au dispus stimularea acestuia, cu acordarea înainte de termen a gradului special – „inspector-principal”, iar în februarie 2019 (prin aceleași metode ilegale) au dispus, ilegal, în ordine de stimulare, acordarea următorului grad special de „comisar””, se mai arată în nota informativă.

Totodată, fără a exercita activități polițienești, acestei persoane i-au fost acordate prin stimulări un șir de distincții departamentale, precum: premiu bănesc, grade înainte de termen, inclusiv distincțiile – Crucea „Meritul polițienesc clasa II”, Medalia „Pentru merite în combaterea criminalității clasa II” și altele.

„Ținem să menționăm că prin decorarea neîntemeiată și ușuratică a persoanei date cu aceste distincții departamentale excepționale, care se conferă celor care dau dovadă de rezultate înalte în prevenirea şi combaterea criminalităţii, au fost neglijate principiile devotamentului și integrității profesionale în activitatea polițienească, astfel fiind subminate importanța și valoarea excepțională a acestora. În continuarea acțiunilor sale, cei doi șefi din cadrul Poliției, acționând contrar normelor procesual-penale și actelor normative de reglementare, au inițiat și organizat perfectarea pentru președintele asociației FEA a actelor codificate cu o altă identitate. Astfel, în cadrul urmăriri penale a fost stabilit faptul folosirii acestor acte de către persoana nominalizată la ieșirea și intrarea în țară”, anunță PG.

Aspectele dezvăluite în cadrul acestor investigații reflectă modul în care a fost tratată și utilizată o instituție a statului, în vederea realizării unor interese personale și obscure.

„Se are în vedere faptul că persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor investigate, le-au comis în timp ce îndeplineau funcţii de comandă în cadrul unei structuri importante în stat. Toate aceste acțiuni au fost săvârșite din loialitate pentru niște persoane, care sunt deja recunoscute că au controlat toate instituțiile de forță ale statului pe parcursul mai multor ani, până în iunie 2019. Totuși, prejudiciul cauzat de pe urma săvârșirii infracțiunilor date nu este doar unul material, ci rezultă din faptul că o instituție a statului, precum este Poliția, a fost utilizată în vederea ascunderii unor fărădelegi și acordarea unor facilități pentru persoane din anturajul organizației criminale „Plahotniuc” – dreptul de a beneficia de o altă identitate, dreptul de a săvârși orice fapte ilegale, pentru ca ulterior să le transpună în calitate de „legendă” sau „misiune” de serviciu. Prezenta investigație mai demonstrează că în perioada regimului „Plahotniuc” existau formațiuni care activau ca și „stat în stat”. Acestea erau necontrolate și necunoscute în acea perioadă nici măcar de către unele persoane cu funcții cheie din cadrul MAI, utilizată exclusiv în vederea realizării propriilor interese, cu acoperirea serviciului public. Urmărirea penală în privința altor persoane, inclusiv actuali și foști polițiști continuă”, a conchis PG.

Inculpaților le sunt incriminate cinci capete de acuzare, exprimate prin „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.

Pentru cele incriminate, lege penală prevede pedeapsa variază de la 2 la 12 ani închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții.

Realitatea Live

18 Nov. 2025, 17:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Nov. 2025, 17:33 // Actual //  Grîu Tatiana

În perioada 18–21 noiembrie, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Consiliul Europei și Centrul Internațional „La Strada”, organizează Conferința internațională „Consolidarea protecției copiilor împotriva exploatării sexuale și abuzului sexual prin elaborarea de politici bazate pe dovezi” și găzduiesc cea de-a 46-a Plenară a Comitetului Lanzarote al Consiliului Europei.

Evenimentele sunt desfășurate la Chișinău, sub auspiciile Președinției Republicii Moldova la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei (noiembrie 2025 – mai 2026), cu participarea a peste 150 de reprezentanți ai statelor membre, experți naționali și internaționali, organizații nonguvernamentale și parteneri internaționali.

Daniella Misail-Nichitin, Ministra Afacerilor Interne, și Natalia Plugaru, Ministra Muncii și Protecției Sociale, au cuvântul de deschidere, prin care este exprimat angajamentul Republicii Moldova pentru prevenirea și combaterea exploatării și abuzului sexual asupra copiilor, precum și importanța cooperării interinstituționale și internaționale.

Ministra Afacerilor Interne evidențiază necesitatea consolidării măsurilor de prevenire în mediul online, a mecanismelor eficiente de raportare și a politicilor publice fundamentate pe date și analize riguroase.

Panelurile conferinței

Panelul I – „Elaborarea de politici bazate pe dovezi”

Panelul include intervenția Ministrei Afacerilor Interne, axată pe importanța prevenirii, cooperării interinstituționale și a politicilor fundamentate pe dovezi.
Participanții reprezintă autorități publice, organizații internaționale și experți din domeniul protecției copilului. Discuțiile vizează recomandările Comitetului Lanzarote, prevenirea exploatării și abuzului sexual asupra copiilor și mecanismele de cooperare între instituțiile responsabile.

Panelul II – „Valorificarea datelor de la Barnahus și alte servicii MDIA pentru politici și practici”

Intervenție: Vasile Cușca, Secretar de Stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Mesajul principal vizează rolul colectării și utilizării datelor din centrele de tip Barnahus și din serviciile multidisciplinare pentru actualizarea politicilor publice și întărirea mecanismelor de protecție a copilului.

Modelul Barnahus în Republica Moldova

Centrul de servicii integrate de tip Barnahus este un model modern de asistență pentru copiii victime și/sau martori ai infracțiunilor. Acesta oferă un mediu sigur și prietenos, în care audierea în condiții speciale, examinarea medico-legală, evaluarea și suportul psihologic sunt asigurate într-un singur spațiu.

Ministra Afacerilor Interne menționează că acest model evidențiază importanța unei abordări integrate în protecția copilului și necesitatea unor intervenții rapide, coordonate și adaptate. Extinderea serviciilor Barnahus la nivel național reprezintă o direcție prioritară pentru asigurarea accesului fiecărui copil la standarde înalte de protecție și suport specializat.

Cea de-a 46-a Plenară a Comitetului Lanzarote include:

• evaluarea implementării Convenției de către statele membre;
• analiza preliminară a raportului privind exploatarea sexuală a copiilor facilitată de tehnologiile informaționale, inclusiv autogenerarea de imagini;
• examinarea chestionarului revizuit privind „abuzul sexual în cercul de încredere”;
• discuții privind mecanismele naționale de colectare a datelor;
• prezentarea inițiativelor legislative, a practicilor și politicilor publice implementate în statele membre.

Participarea activă a Republicii Moldova în aceste procese exprimă angajamentul pentru protejarea drepturilor copilului, consolidarea sistemului național de protecție și contribuția la schimbul european de expertiză.

În cadrul Președinției sale la Comitetul de Miniștri, Republica Moldova pune accent pe cooperarea internațională, armonizarea cadrului național cu standardele europene și promovarea unor măsuri riguroase pentru protecția fiecărui copil împotriva exploatării și abuzului sexual, inclusiv în mediul online.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII