Andrei Spînu anunță demiteri la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Cine sunt vizați?

05 Nov. 2021, 07:36
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Nov. 2021, 07:36 // Actual //  MD Bani

Vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că vor urma mai multe demiteri în cadrul instituțiilor subordonate Ministerului, informează Realitatea.md.

Motivul invocat este lipsa de încredere în unii angajați, îndeosebi în perioada când Ministerul este supus unui test de obținere a încrederii populației.

„Urmează demisii în energetică, inclusiv în domeniul transporturilor și la construcția drumurilor, dacă se va dovedi că ceva nu merge cum trebuie”, a menționat Andrei Spînu în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8.

Realitatea.md amintește că noul Guvern condus de Natalia Gavrilița a fost învestit în funcție la începutul lunii august. Atunci, Cabinetul de Miniștri a anunțat un șir de remanieri în diverse instituții subordonate guvernamental.

22 Sept. 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Sept. 2026, 10:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Fosta ministră a Justiției și fostă deputată, Olesea Stamate, actualmente coordonatoare a mișcării civice „Construim Încredere”, a lansat un apel către deputații PAS, în ziua în care Parlamentul urmează să examineze propunerea Guvernului de a declara stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic.

„Dacă recunoașteți că țara este în criză, acționați!”, a declarat Stamate într-un mesaj plasat pe Facebook.

Potrivit acesteia, Parlamentul ar trebui să adopte două decizii concrete: reducerea TVA la carburanți și renunțarea la majorarea accizelor și a TVA, planificată pentru anul 2027.

Fosta oficială a atras atenția asupra efectului în lanț al scumpirii carburanților asupra economiei: „Fiecare leu în plus la pompă înseamnă transport mai scump, produse mai scumpe și servicii mai scumpe. La final, tot oamenii plătesc.”

Stamate a criticat dubla presiune fiscală asupra populației, afirmând că cetățenii nu pot fi taxați de două ori pentru aceeași criză — atât la pompă, cât și prin impozite majorate.

Prețurile la carburanți au ajuns la un nivel record, în ultimele zile. Astăzi, 22 septembrie, motorina a ajuns să coste 36.52 lei pentru un litru, iar benzina – 33,99 lei.