ANRE aduce vești bune pentru locuitorii Capitalei: Căldura se ieftinește cu aproape 500 de lei

22 Dec. 2023, 10:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Dec. 2023, 10:30 // Actual //  bani.md

Locuitorii Capitalei vor beneficia de o reducere semnificativă a tarifelor pentru energia termică, după ce Autoritatea Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi un nou tarif de 2774 lei/Gcal, în scădere cu 493 de lei.

Decizia ANRE vine ca un impuls binevenit în prag de iarnă, aducând un beneficiu direct pentru consumatorii de energie termică livrată de Termoelectrica. Reducerea tarifului cu aproape 500 de lei va avea un impact semnificativ asupra facturilor la încălzire pentru locuitorii Capitalei, contribuind la ușurarea presiunii financiare în sezonul rece.

Termoelectrica, în solicitarea depusă la ANRE, ceruse un tarif de 2783 de lei, cu 15% mai puțin.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.