Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova solicită sprijin pentru sectorul agricol

15 Nov. 2024, 17:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Nov. 2024, 17:30 // Actual //  MD Bani

Producătorii de Sfeclă de Zahăr, dezamăgiți de declarația Forța Fermierilor: Tactica „să piară capra vecinului” amenință să distrugă sectorul sfeclei de zahăr

Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova (APSZM) își exprimă dezamăgirea și indignarea față de declarațiile recente ale Asociației Forța Fermierilor, pe care le consideră calomnioase, politizate și profund dăunătoare sectorului agricol.

Într-un demers adresat autorităților, Asociația Forța Fermierilor a acuzat Ministerul Agriculturii de favorizarea unor „interese străine”, asociind măsurile de subvenționare a culturii de sfeclă de zahăr cu un presupus „monopol” străin.

Producătorii de sfeclă de zahăr subliniază că aceste afirmații sunt nefondate și ignoră contribuția vitală a celor peste 70 de producători locali, care asigură 100% din necesarul intern de zahăr, creează peste 3.000 de locuri de muncă și aduc anual peste 100 de milioane de lei la bugetul public.

„Declarațiile tendențioase ale Asociației Forța Fermierilor promovează o mentalitate distructivă, bazată pe principiul ‘să piară capra vecinului’, care subminează nu doar unitatea fermierilor moldoveni, ci și viitorul unui sector agricol esențial pentru economia și securitatea alimentară a țării,” se arată în declarația APSZM.

În condițiile unei secete severe care a afectat până la 60% din recoltă în 2024, APSZM atrage atenția asupra necesității subvențiilor pentru alinierea Moldovei la practicile europene, unde fermierii beneficiază de sprijin semnificativ. Lipsa susținerii poate duce la colapsul ramurii și la pierderea competitivității pe piața regională.

Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr solicită retragerea acuzațiilor calomnioase și o abordare constructivă, axată pe sprijinirea fermierilor locali și pe identificarea unor soluții sustenabile pentru sectorul agricol.

Realitatea Live

08 Ian. 2026, 15:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Ian. 2026, 15:21 // Actual //  Ursu Victor

Tancul petrolier Marinera, capturt recent de autoritățile Statelor Unite, aparține companiei ruse „Burevestmarin”, al cărei director și unic proprietar este omul de afaceri Ilia Bugai, originar din Crimeea anexată. Informațiile au fost publicate de Novaia Gazeta, care citează date din Sistemul Global Integrat de Informații privind Transportul Maritim al Organizației Maritime Internaționale și din registrul rus al persoanelor juridice (EGRIUL).

Compania lui Bugai a fost înregistrată la Reazani cu doar șase luni în urmă. Din 2018, acesta conduce și firma „Rusneftehimtorg”, specializată în comerțul cu produse petroliere. Potrivit Novaia Gazeta, în 2020 compania a raportat venituri de aproximativ 4 miliarde de ruble, însă în ultimii ani a înregistrat pierderi.

Datele de pe rețelele sociale arată că Ilia Bugai a absolvit Universitatea Federală din Crimeea în 2008 și în prezent locuiește la Moscova. Jurnaliștii notează că anume conexiunile sale și statutul de proprietar ar fi facilitat schimbarea pavilionului navei și tentativele de evitare a sancțiunilor internaționale.

Capturarea tancului a avut loc la 7 ianuarie, în partea de nord a Oceanului Atlantic, în apropiere de coasta Islandei. Urmărirea navei începuse încă din decembrie, când tancul, care purta atunci numele Bella 1 și naviga sub pavilionul Guyanei, a încercat să se apropie de țărmurile Venezuelei. În timpul urmăririi, nava și-a schimbat denumirea în Marinera și a trecut sub pavilion rusesc. Potrivit Novaia Gazeta, în momentul capturării, tancul ar fi fost escortat de un submarin militar rus.

Autoritățile Statele Unite ale Americii susțin că Marinera era implicată în transportul de petrol venezuelean și iranian, cu încălcarea sancțiunilor americane. Nava a fost arestată în baza unui mandat emis de o instanță din SUA, iar echipajul, potrivit purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Caroline Leavitt, ar putea fi transferat în Statele Unite „dacă va fi necesar” pentru proceduri judiciare.