Avertisment pentru „Bucătarul lui Putin”. Omul lui Prigojin, împușcat în cap

07 Feb. 2023, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Feb. 2023, 05:00 // Actual //  bani.md

Împușcarea unuia dintre cei mai cunoscuți mercenari ai lui Evgheni Prigojin a deschis calea unor speculații cu privire la scopul real al acestui gest. Experții cred că patronul Wagner este slăbit și că împușcarea celui mai cunoscut dintre mercenarii și propagandiștii săi este un semnal că i se pregătește sfârșitul.

Un mercenar rus, care a căpătat o faimă sinistră după ce a arătat mulțimii „craniul unui ucrainean mort” și a cerut uciderea civililor din Ucraina, a fost împușcat în cap.

E vorba de mercenarul rus Ivor Mangușev, în vârstă de 36 de ani. El a fost locit în timpul unui atac, iar experții spun că „lovitura” ar putea fi un avertisment pentru Evgheni Prigojin, liderul firmei de mercenari Wagner.

Mercenarul rus a spus, în august, că acel craniu, pe care l-a prezentat public, a aparținut unuia dintre luptătorii care au apărat combinatul Azovstal, din Mariupol.

Cine este Ivor Mangușev

În august, Mangușev s-a urcat pe o scenă pentru a prezenta craniul unui soldat ucrainean. Bărbatul de 36 de ani era renumit ca fiind unul dintre cei mai recunoscuți realizatori de spin-uri TV din Rusia, înainte de a intra în armată sub numele de Bereg.

La primele ore ale zilei de sâmbătă, Mangușev a fost transportat la spitalul din Stahanov, în regiunea Donețk din estul Rusiei, cu o plagă împușcată în cap, relatează The Telegraph. Imaginea care îl arată pe Mangușev însângerat, întins pe un pat de spital, a fost distribuită pe rețelele de socializare de prietenul său Boris Rojkin, care a descris starea acestuia ca fiind „gravă”.

Pe ce se bazează speculațiile

Medicii spun că a fost împușcat de la mică distanță, ceea ce ridică suspiciuni de execuție. Deocamdată, nu se cunosc alte detalii despre acest atac. Expertul Mark Galeotti crede însă că legăturile lui Mangușev cu Evgheni Prigojin, șeful companiei militare private Wagner, sunt semnificative și că acesta ar putea fi un „atac proxy”.

„Cred că putem descrie în siguranță acest lucru ca un o tentativă de asasinat. Acesta ar putea fi un avertisment, sau încercarea de scoatere a unui pion de pe tablă, sau un semn că  rivalii domnului Prigojin simt că este suficient de slăbit pentru a putea continua ca lider al formațiunii”, a mai spus Galeotti.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Ian. 2026, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Ian. 2026, 11:46 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova ar putea ajunge, pentru prima dată în istoria sa, la un acord cu Fondul Monetar Internațional care să nu prevadă finanțare directă, ci să fie axat pe evaluarea reformelor și consolidarea credibilității statului. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii Exclusiv TV.

Potrivit ministrului, tradițional, relația Moldovei cu FMI a fost asociată cu reforme în schimbul finanțării, însă situația s-a schimbat. În prezent, țara se află într-o etapă în care finanțarea oferită de Uniunea Europeană este suficientă pentru investiții, iar împrumuturile pentru cheltuieli curente nu mai sunt necesare. „Pentru investiții avem bani suficienți. Pe cheltuieli curente nici nu trebuie să ne împrumutăm”, a subliniat Gavriliță.

Ministrul a explicat că există trei tipuri de acorduri cu FMI: acorduri cu finanțare, acorduri cu posibilitatea de finanțare în caz de criză și acorduri fără finanțare, axate pe reforme și recomandări. Un astfel de acord, chiar fără bani, funcționează ca o garanție pentru alți parteneri externi, oferind o evaluare pozitivă a responsabilității și angajamentului statului.

„Există probabilitatea să ajungem la un acord cu FMI fără finanțare, dar care să conțină un ‘diagnostic’ clar: ce trebuie să funcționeze, ce trebuie îmbunătățit și cum. Acest lucru ne ajută în relația cu Uniunea Europeană, cu băncile internaționale și cu alți parteneri”, a menționat ministrul Finanțelor.

Totodată, Andrian Gavriliță a anunțat că, în următorii ani, Republica Moldova ar putea ieși pe piața internațională a eurobondurilor, ceea ce ar reprezenta un nou pas de maturizare economică. „Cel mai probabil, suntem ultima țară din Europa sau dintre statele candidate care nu este prezentă pe piața eurobondurilor. Trebuie să mergem în această direcție și să ne pregătim”, a afirmat oficialul.

Ministrul a subliniat că reacția pieței la comportamentul Guvernului va spori responsabilitatea autorităților, iar existența unui datorii tranzacționate pe piață va oferi o imagine reală a Moldovei pentru investitori și mediul de afaceri european. În plus, acest lucru ar putea deschide accesul companiilor moldovenești la finanțare externă.

În context social, Gavriliță a accentuat necesitatea creșterii gradului de ocupare a forței de muncă. Potrivit acestuia, mai puțin de jumătate din populația aptă de muncă este încadrată în câmpul muncii, iar statul trebuie să stimuleze dorința și capacitatea oamenilor de a lucra. „Statul trebuie să ajute copiii, persoanele cu dizabilități și vârstnicii. Cei care pot munci trebuie să fie parte a pieței muncii, să plătească taxe și să participe activ la economie”, a declarat ministrul.

În concluzie, șeful de la Finanțe a subliniat că principala provocare a Republicii Moldova nu mai este lipsa banilor pentru investiții, ci capacitatea de a le implementa rapid și eficient. „Cheltuielile curente și salariile trebuie acoperite din venituri proprii. Nu avem dreptul să le finanțăm din datorii”, a punctat Andrian Gavriliță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!