Băncile, puse la plată! Profiturile acestora ar putea fi impozitate cu 25%

04 Dec. 2025, 14:14
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
04 Dec. 2025, 14:14 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Fracțiunea socialiștilor propune introducerea unei taxe majore pe supraprofiturile băncilor comerciale, printr-un proiect de lege depus astăzi în Parlament. Inițiativa prevede dublarea impozitului pe venitul instituțiilor financiare, de la cota actuală de 12% la 25%, aplicabilă în perioada 2025–2027.

Băncile au acumulat în ultimii ani profituri de peste 17 miliarde de lei, bani pe care socialiștii îi califică drept „supraprofituri generate pe seama cetățenilor și a economiei reale”. Formațiunea susține că dobânzile ridicate percepute la împrumuturile contractate de Ministerul Finanțelor au încărcat bugetul public, iar companiile sunt obligate prin legislația actuală „să direcționeze fluxurile financiare prin sistemul bancar”, ceea ce ar fi contribuit la creșterea profiturilor instituțiilor de credit.

Proiectul mai include și eliminarea impozitului de 6% pe dobânzile achitate persoanelor fizice rezidente, măsură care, potrivit autorilor, ar stimula creșterea depozitelor populației și ar asigura tratament egal între rezidenți și nerezidenți.

Socialiștii invocă modele din alte state europene care au introdus taxe speciale pentru bănci și companii energetice, menționând Portugalia, Spania, Italia și România, unde cotele suplimentare ajung până la 50% pe supraprofituri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 16:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 16:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom a depus astăzi la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali. Solicitarea vine pe fondul scumpirii puternice a gazelor pe piața europeană și al acumulării unor devieri tarifare negative. Tariful solicitat pentru consumatorii casnici este de 26,24 lei fără TVA, cu 29,3% mai mult față de 20,30 lei tariful actual.

Potrivit companiei, documentul depus reprezintă deocamdată o propunere tarifară, iar decizia privind aprobarea, modificarea sau respingerea acesteia aparține exclusiv ANRE, după examinarea calculelor și documentelor justificative.

Energocom explică necesitatea revizuirii prețurilor prin creșterea costurilor de achiziție a gazelor. De la precedenta solicitare de ajustare, depusă la 15 iulie 2026, prețurile de pe piața europeană a gazelor au crescut cu 42,15%.

Compania pune această evoluție pe seama intensificării tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, reducerii livrărilor de gaz natural lichefiat, nivelului scăzut al stocurilor europene, concurenței cu piețele asiatice pentru volumele disponibile și incertitudinilor privind aprovizionarea în sezonul rece.

La stabilirea prețurilor reglementate aflate în prezent în vigoare, pentru perioada august–decembrie 2026 a fost luat în calcul un preț mediu de achiziție de aproximativ 56,25 euro/MWh. Între timp, cotațiile europene de referință TTF au depășit pragul de 75 euro/MWh.

Diferența înseamnă că Energocom ajunge să cumpere gazele la prețuri mai mari decât cele luate în calcul la stabilirea actualului tarif. În consecință, furnizorul acumulează devieri tarifare negative și susține că este obligat de legislație să solicite ANRE revizuirea prețurilor reglementate.