Bani în loc de breaking news! Un fost mogul media mizează pe venituri lunare de 100 de mii de euro din microfinanțare

17 Iul. 2025, 10:45
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
17 Iul. 2025, 10:45 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Platforma fintech Fagura, compania de microfinanțere controlată de Tudor Darie, fostul proprietar al mai multor afaceri media online, care facilitează împrumuturile și investițiile pentru antreprenori din România și Republica Moldova, a raportat o creștere accelerată în prima jumătate a anului 2025, dublându-și veniturile lunare recurente și stabilind recorduri succesive în volumul de investiții intermediate.

Potrivit fondatorului și CEO-ului Tudor Darie, citat de ZF, Fagura a atins în luna iunie venituri recurente de peste 42.000 de euro, comparativ cu aproximativ 20.000 de euro la începutul anului. În același timp, în luna iunie, platforma a intermediat aproape 650.000 de euro către IMM-uri, după un record anterior de 600.000 de euro în mai. Compania vizează pragul de 1 milion de euro investiții intermediate lunar până la sfârșitul anului.

Pe fondul acestei evoluții, Fagura se pregătește să lanseze în septembrie o nouă rundă de finanțare, estimată la 3–4 milioane de euro. Aproximativ 2 milioane ar urma să provină din fonduri noi („fresh money”), iar restul din capitalul deja atras prin „convertible notes” în 2024.

Motorul expansiunii rapide este integrarea tehnologiei avansate, în special a inteligenței artificiale. Fagura a lansat instrumente AI precum un asistent juridic („Legal AI”), un sistem de scoring bazat pe prezența online a firmelor și un widget AI dezvoltat în parteneriat cu Mastercard Strive, care va evalua în timp real eligibilitatea pentru finanțare a antreprenorilor din diverse sectoare.

Printre noutăți se numără și produsul Fagura Prime, destinat investitorilor sofisticați care doresc să investească sume mai mari de 10.000 de euro cu un randament anual fix de 8,5% în euro. Produsul este testat în Republica Moldova și va fi lansat curând și în România.

Tudor Darie, fost consilier pe IT al prim-ministrului din Republica Moldova, a subliniat și oportunitatea de digitalizare din România, criticând poziția slabă a țării în clasamentul european DESI. „Suntem pe ultimul loc în UE la digitalizarea serviciilor publice. România are nevoie de viziune, voință politică și o infrastructură digitală unificată,” a declarat acesta.

Tudor Darie a fost implicat în mai multe proiecte media ca Agora, UNIMEDIA și Privesc.EU, dar și în domeniul publicității online  ADCENTER sau e-commerce – ZAP.md.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Oct. 2026, 17:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Oct. 2026, 17:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețurile petrolului ar putea rămâne ridicate și în 2027, iar refacerea stocurilor mondiale consumate în timpul războiului din Iran ar putea dura până la doi ani. Avertismentul vine de la conducătorii marilor companii petroliere, reuniți pe 5 octombrie la o conferință la Londra, relatează Reuters. Blocajele din transportul maritim, reducerea producției rafinăriilor și retragerile din rezerve continuă să pună presiune pe piață.

Directorul general al Saudi Aramco, Amin Nasser, a declarat că, de la începutul conflictului, piața a pierdut aproximativ trei miliarde de barili din aprovizionare, iar un miliard de barili a fost retras din stocurile mondiale pentru a compensa deficitul.

„Până când strâmtoarea Ormuz se va redeschide complet și încrederea va reveni, presiunea asupra țițeiului și produselor rafinate se va intensifica. Chiar și atunci, refacerea stocurilor, concomitent cu acoperirea cererii, ar putea dura până la doi ani”, a spus Nasser la Energy Intelligence Forum.

Șeful companiei Petronas, Tengku Muhammad Taufik, a avertizat că turbulențele ar putea continua în cea mai mare parte a perioadei rămase până la sfârșitul anului și, posibil, în 2027.

La rândul său, directorul general al Kuwait Petroleum Corporation, Shaikh Nawaf Al-Sabah, a estimat că piața mondială se confruntă cu un deficit de aproximativ șase milioane de barili pe zi de produse petroliere rafinate, inclusiv motorină și combustibil pentru avioane. Potrivit acestuia, rafinăriile din alte regiuni nu au suficientă capacitate pentru a compensa producția oprită în zona Golfului.

În Kuweit, producția de petrol a scăzut de la aproximativ 2,6 milioane la două milioane de barili pe zi. Exporturile de țiței s-au menținut însă la circa un milion de barili pe zi, în pofida perturbărilor provocate de război.

Criza afectează și consumul. Președintele executiv al ConocoPhillips, Ryan Lance, a declarat că cererea mondială de petrol ar putea reveni după scăderea din acest an abia în 2028 sau 2029. El a adăugat că, dacă prețurile rămân suficient de ridicate, producția Statelor Unite ar putea depăși 14–14,5 milioane de barili pe zi.