BILD: Trenurile siberiene sunt pline de soldați și tancuri ale armatei ruse care se deplasează spre granița cu Ucraina

18 Ian. 2022, 15:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Ian. 2022, 15:02 // Actual //  bani.md

Armata Rusiei s-a pus în mișcare. În aprilie și, din nou, în octombrie 2021, Kremlinul și-a deplasat mai mult de 100.000 de soldați din districtele militare de sud, vest, nord și centru către granița cu Ucraina. Acum, militarii așteaptă noi ordine din partea lui Vladimir Putin în tabere uriașe de la marginea graniței ruso-ucrainene și în Crimeea, peninsula ucraineană ocupată de ruși, scrie BILD, citat de digi24.ro.

De săptămâna aceasta, chiar și experții pe teme militare au rămas uluiți de Rusia. Printr-un tur de forță logistic, Putin își deplasează armata din estul îndepărtat al țării înspre partea opusă pentru a-și desfășura trupele la granița de vest cu Ucraina.

Trenurile străbat o distanță de 7.000 de kilomterii de-a lungul legendarei căi ferate transsiberiene în direcția Ucrainei și a statelor membre NATO.

Numai pe 11 ianuarie, douăsprezece trenuri militare de marfă au trecut spre vest prin Krasnoyarsk”, a spus expertul militar finlandez Petri Mäkelä. „Dacă este adevărat, este o mișcare masivă.”

„Calea ferată transsiberiană este o rețea importantă de transport militar dintr-o parte în cealaltă a Rusiei. Un tren militar face șase-șapte zile până ajunge din Orientul Îndepărtat al Pacificului în vestul Rusiei. Trenurile din Siberia parcurg distanța în doar două-trei zile”, a declarat pentru BILD expertul irlandez în domeniul apărării Andy Scollick.

Scollick a declarat pentru BILD că relocarea masivă „nu are, desigur, nimic de-a face cu Kazahstanul și nimic de-a face cu exercițiile extinse planificate de armata rusă. Prin urmare, se înțelege că [trupele] se îndreaptă spre vest pentru a completa și sprijini consolidarea operațională din apropierea graniței de est a Ucrainei.”

În trenurile siberiene găsești tot ce ai nevoie pentru război, scrie BILD. Cele mai avansate tancuri de luptă ale Rusiei, lansatoare de rachete, camioane, ambulanțe, sisteme de rachete balistice cu capacitate nucleară și nenumărate vehicule logistice.

Și tocmai această ultimă categorie de echipament militar îl îngrijorează pe Scollick. Dacă Rusia „ar fi vrut doar să facă zgomot de săbii, un spectacol cu tancuri și artilerie ar fi fost în mare parte suficient”.

„Dar mișcarea logistică masivă seamănă cu echipamentul necesar pentru a susține o operațiune de luptă. Și nu este vorba doar de echipament. Cele mai multe dintre aceste trenuri au vagoane de pasageri pentru trupe și vagoane de marfă pentru echipamentul lor.”

În concluzie, Putin pare să fie serios de această dată. Contrar tuturor asigurărilor că regimul „nu se așteaptă la nicio intensificare” (a tensiunilor), președintele rus pare să se pregătească de o campanie militară cum nu a mai văzut Europa din cel de-al Doilea Război Mondial, scrie BILD.

Pe aceeași temă, ministrul de externe adjunct al Rusiei Serghei Ryabkov a anunțat ieri finalizarea discuțiilor cu SUA și NATO. Occidentul, potrivit lui Ryabkov, a spus „nu” ofertelor Rusiei.

Prin această declarație, Ryabkov se referea la pretențiile lui Putin ca NATO să își retragă trupele din toate țările care nu făceau parte din alianță înainte de 1997 (ca de exemplu, Polonia și țările baltice) și să garanteze că Ucraina și Georgia nu se vor alătura „niciodată” alianței.

Ryabkov a avertizat că armata i-a pus la dispoziție lui Putin mai multe „opțiuni pentru cazul în care situația din Ucraina se deteriorează.” Dar, mai există șanse pentru o „soluție diplomatică”.

08 Iun. 2026, 12:10
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Iun. 2026, 12:10 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Aeroportul Chișinău a înregistrat în luna mai 2026 un trafic de 538.125 de pasageri, cu 42.307 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut, când aeroportul a fost tranzitat de 495.818 călători.

Potrivit administrației aeroportului, rezultatul a depășit prognoza pentru această perioadă cu 40.625 de pasageri, confirmând creșterea cererii pentru zborurile operate din și spre Chișinău.

Cele mai importante creșteri de trafic au fost înregistrate pe rutele către Erevan, Barcelona, Larnaca, Berlin, Bruxelles, Praga și Atena.

De asemenea, destinațiile lansate recent au atras în luna mai 25.431 de pasageri. Printre cele mai solicitate rute noi se numără Bratislava, Wroclaw, Napoli, Copenhaga, Sofia și Alicante.

Datele publicate de aeroport arată că Antalya a fost cea mai solicitată destinație în luna mai, concentrând 10,6% din întregul trafic de pasageri. Cu alte cuvinte, mai mult de unul din zece călători care au trecut prin Aeroportul Internațional Chișinău a zburat spre stațiunea turcească de la Marea Mediterană. Pe următoarele locuri s-au clasat Istanbul (9,8%), Sharm el-Sheikh (5,6%) și Londra (5,5%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!