Biroul Istoriilor de Credit „Infodebit Credit Report” aduce Scorul FICO în Republica Moldova

29 Iun. 2021, 16:35
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
29 Iun. 2021, 16:35 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Standardul de aur la nivel mondial în domeniul gestiunii riscului de credit, Scorul FICO este adus, în premieră, în Republica Moldova de cel mai inovativ birou al istoriilor de credit „Infodebit Credit Report”, în baza unui contract de exclusivitate cu «Первое кредитное бюро» din Kazahstan, deținător al drepturilor de furnizare a Scorului FICO Score în spațiul Comunității Statelor Independente (CSI).

Evenimentul de prezentare a Scorului FICO, la care sunt așteptați să participe circa 100 de reprezentanți ai instituțiilor financiare din domeniul bancar și nebancar din Republica Moldova, va avea loc pe data de 30 iunie 2021 și va fi susținut de Asem Nurgalieva, Director executiv al Biroului Istoriilor de Credit «Первое кредитное бюро» din Kazahstan.

Integrarea Scorului FICO în sistemul INFODEBIT va oferi posibilitatea instituțiilor financiare bancare și nebancare din țara noastră să beneficieze de avantajele unui standard internațional pentru managementul riscului de credit asociat persoanelor fizice, ceea ce le va permite să evalueze mai precis riscurile și să reducă timpul de răspuns la solicitările de împrumut din partea cetățenilor.

Integrarea Scorului FICO pe platfroma www.infodebit.md este deja în plin proces de realizare, urmând ca în cel mai scurt timp să fie disponibil pentru clienți, în baza contractului de exclusivitate pentru mai mulți ani, semnat între INFODEBIT și «Первое кредитное бюро» din Kazahstan.

Scorul FICO este un acronim ce provine de la termenii Fair Isaac Corporation și reprezintă o modalitate standardizată prin care birourile istoriilor de credit din lumea întreagă pot stabili, într-o manieră obiectivă, gradul de risc al unui potențial client care solicită un credit de la o instituție financiară. Fondat în 1956, FICO are o istorie de peste 50 de ani de date și excelență analitică. Printre clienții FICO se numără mai mult de jumătate din primele 100 de bănci din lume, peste 600 de asigurători de linii de credit personale și comerciale din America de Nord și Europa, inclusiv primii 10 asigurători de linii de credit personale din SUA, 95 dintre cele mai mari 100 de instituții financiare din SUA, dar și cei mai mari 100 de emitenți de carduri de credit din SUA.

 

Biroul Istoriilor de Credit INFODEBIT CREDIT REPORT

Pentru mai multe informații contactați echipa Infodebit: (022) 82 97 27• info@infodebit.md• www.infodebit.md • https://www.facebook.com/InfodebitMoldova

 

P.

31 Mart. 2026, 18:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
31 Mart. 2026, 18:06 // Actual //  Grîu Tatiana

Piața criptomonedelor rămâne instabilă, într-un context global tensionat. Bitcoin a deschis ziua de marți la aproximativ 66 700 de dolari, ușor peste nivelul de luni, însă ulterior a scăzut sub 66 500. Ethereum a avut o evoluție mai stabilă, crescând ușor peste 2 030 de dolari în primele ore ale dimineții.

Mișcările vin pe fondul războiului din Iran, care continuă să influențeze puternic piețele financiare. Creșterea prețurilor la petrol și riscurile legate de inflație îi fac pe investitori mai prudenți, iar acest lucru se vede și în piața cripto, unde interesul pentru active riscante a scăzut . Chiar dacă bitcoin a fost văzut inițial ca un „refugiu”, evoluția recentă arată mai degrabă o piață în așteptare.

În ultimele ore, bitcoin a încercat să crească până la aproximativ 68 300 de dolari, dar nu a reușit să se mențină și a revenit rapid în jurul valorii de 66 500. În paralel, investitorii au devenit mai rezervați, iar o parte dintre ei își reduc expunerea sau preferă să nu mai deschidă poziții noi.

Datele generale confirmă această slăbiciune: începutul anului 2026 este unul dificil pentru bitcoin, cu o scădere de aproximativ 23% față de începutul anului, una dintre cele mai slabe evoluții din ultimii ani. Totuși, criptomoneda se menține în jurul valorii de 67 000 de dolari, semn că există încă cerere din partea investitorilor pe termen lung.

În ceea ce privește prognozele, analiștii nu sunt foarte optimiști pe termen scurt. Dacă bitcoin continuă să piardă teren și scade sub zona de aproximativ 63 000 de dolari, există riscul ca declinul să se accentueze și prețul să coboare spre 50 000 de dolari. În același timp, majoritatea estimărilor arată că piața ar putea rămâne blocată într-un interval de 60 000–75 000 de dolari până când apar semnale mai clare de revenire.

Pe termen mai lung, opiniile sunt împărțite. Unele instituții financiare estimează o revenire spre 100 000 de dolari până la finalul anului, dar doar dacă situația globală se stabilizează și presiunile economice se reduc. În lipsa acestor condiții, scenariul de bază rămâne unul prudent, cu oscilații și fără o direcție clară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!