Ce beneficii avea BERD de la Portul Giurgiulești, până la preluarea acestuia

Banca Europeană pentur Reconstrucție și Dezvoltare a anunțat săptămâna trecută despre faptul că a preluat Portul Internațional Liber Giurgiulești. Nu a făcut publică suma tranzacției, însă reporterii anticorupție.md au intrat în posesia unui document care arată ce beneficii avea BERD până la momentul nominalizat.

Povestea de afaceri dintre Moser și Aliyev

Întreaga poveste a Portului Giurgiulești este marcată de prietenia și litigiul dintre omul de afaceri azer Rafiq Aliyev și fostul său angajat, Thomas Moser. În noiembrie 2003, Moser a fost angajat de Aliyev în Grupul Azpetrol, companie cu activitate în domeniul extragerii și comerțului de petrol și produse petroliere. Până atunci, Moser a lucrat opt ani pentru BERD, inclusiv pentru reprezentanța acesteia în Azerbaidjan.

În 2004, Grupul Azpetrol a încheiat cu Guvernul R. Moldova un acord privind procurarea Portului petrolier din Moldova, care nu era finalizat la acea dată. Numai că 20% din acțiuni urma să fie păstrate de BERD.

Astfel, la 29 decembrie același an, Guvernul R. Moldova a semnat cu trei companii moldovenești ale lui Aliyev – Bemol Retail SRL, Danube Logistics SRL și Bemol Refinery SRL – un acord de investiții despre PILG. Cele trei companii erau subsidiare ale firmei olandeze Easeur Holding B.V., iar beneficiarul final al tuturor firmelor a fost Rafiq Aliyev.

În octombrie 2005, Rafiq Aliyev și fratele său, Farhad, la acel moment, ministru al Economiei, au fost arestați în Azerbaidjan pentru acuzații de corupție, fraudă, delapidare și tentativă de lovitură de stat. La scurt timp, guvernul azer a naționalizat companiile lui Aliyev din Azerbaidjan.

Pentru a-și proteja firmele moldovenești, în 2006, Grupul Azpetrol al lui Aliyev le-a plasat într-un aranjament de administrare fiduciară de tip trust. Cele trei companii din Moldova – Danube Logistics, Bemol Trading și Bemol Refinery – erau proprietate a Easeur, care, la rândul său, aparținea companiei Eastern Capital N.V.

Acțiunile în Eastern Capital erau deținute de fondul de administrare fiduciară, offshore-ul The Eastern Trust, înființat în 2006, în Bahamas, ai cărui beneficiari finali erau Rafiq Aliyev și familia sa.

În urma acestei restructurări, Moser a devenit director al subsidiarelor moldovenești ale companiei olandeze Easeur Holding BV, potrivit mai multor documente obținute de reporterii CIJM de la OCCRP, una dintre cele mai puternice platforme de investigații media din lume.

Tranzacția din 2009: vânătoarea de credite ieftine

În martie 2007, Easeur a luat un împrumut de 25 de milioane de dolari de la Credit Suisse International și s-a obligat să îl returneze în două tranșe – în 2010 și 2011. Administratorii fiduciari din Eastern Trust au decis la finele lui 2009 să vândă compania Easeur către RMU Capital Ltd, o societate înființată de Moser.

Scopul acestei tranzacții a fost să faciliteze finanțarea Easeur și a subsidiarelor acesteia pentru rambursarea în aprilie 2010 a jumătate din împrumutul Credit Suisse și îndeplinirea obligațiilor investiționale în Moldova.

„Pentru a lucra normal, Thomas Moser mi-a spus că avea nevoie de credite mai ieftine. Dar pentru asta, creditorii voiau să afle cine este clientul. Eu eram în închisoare și băncile nu se uită aprobator la faptul dacă clientul lor este în pușcărie”, a dezvăluit Aliyev detaliile schemei.

Potrivit actualului patron al Bemol, schema consta în trecerea de fațadă a companiei pe numele lui Moser. „El spunea peste tot pe unde mergea că era stăpânul”, povestește Aliyev. În paralel, cei doi au încheiat un alt acord confidențial, conform căruia proprietarul real rămânea Aliyev.

„Am încheiat un contract, un call auction agreement [opțiune de reachiziționare – n.r.], potrivit căruia, în orice moment, în decursul a 90 de zile, cel care deținea acțiunile trebuia să le înapoieze proprietarului real”. Planul era ca acțiunile să fie recuperate de Aliyev după ce ieșea din închisoare.

În schimbul acestei înțelegeri, spune Aliyev, Thomas Moser a cerut 12% din acțiunile companiei. Astfel, Aliyev a rămas cu 88% din acțiunile Eauseur. „Cele 12% erau un comision pentru faptul că administrează companiile mele atât în Olanda, cât și în Moldova”, a explicat omul de afaceri azer.

Astfel, acțiunile societății-mamă a Easeur – Eastern Capital – au fost transferate de Eastern Trust către o nouă firmă înființată în acest scop de Moser, denumită New Ventures Capital NV. După asta, New Ventures a transferat acțiunile din Eastern Capital către RMU Capital Ltd, un vehicul financiar menit să ușureze accesarea de împrumuturi.

Tranzacția din 2011: Credit Suisse decide trecerea portului pe numele lui Moser

Numai că socotelile celor doi nu s-au potrivit cu realitatea. În 2010, Easeur s-a pomenit în incapacitate de rambursare a datoriei față de Credit Suisse. Rămasă fără lichidități, Bemol, sub conducerea lui Moser, a împrumutat 10 milioane de dolari de la Moldova-Agroindbank la o dobândă anuală de 9,5%. Situația s-a repetat și în 2011. La acel moment, suma restantă a Easeur față de Credit Suisse era de circa 28,6 milioane de dolari.

Pentru a evita falimentarea întregului grup de companii, Easeur, Credit Suisse și New Ventures au ajuns, pe 21 aprilie 2011, la o înțelegere. Credit Suisse urma să desemneze o societate care să preia obligațiile financiare ale Easeur față de societatea de creditare elvețiană. În schimb, Easeur urma să transfere acțiunile sale în Danube Logistics SRL – 80 la sută – și toate creanțele sale către compania desemnată de Credit Suisse.

La 8 iunie 2011, Moser și-a dat demisia din funcția de director al Easeur, rămânând în calitate de prim-vicedirector executiv al acestei companii până în iunie 2014.

Compania desemnată de Credit Suisse a fost Danube Logistics Holding B.V. din Olanda, înființată pe 21 septembrie 2011 de către ThoMo Invest Ltd, care, la rândul ei, a fost deschisă în Cipru, pe 6 septembrie, cu 15 zile mai devreme.

Toate acțiunile în Danube Logistics Holding BV erau deținute de Thomas Moser prin ThoMo Invest LTD și Danube Holding BV.

Pe 3–4 noiembrie 2011, Easeur, Bemol, Danube Logistics Holding BV și Danube Logistics SRL au semnat un contract de vânzare-cumpărare. În urma tranzacției, Easeur a vândut acțiunile sale din Danube Logistics SRL (80%) companiei Danube Logistics Holding BV din Olanda în schimbul preluării de către aceasta din urmă a obligațiilor financiare ale Easeur față de Credit Suisse.

După această tranzacție, BERD a păstrat cele 20% de acțiuni pe care le deținea în Danube Logistics SRL. Prin urmare, PILG era proprietate a Danube Logistics SRL (Moldova), societate deținută, la rândul ei, de Danube Logistics Holding BV (Olanda), proprietate a Danube Holding BV (Olanda), care, la rândul său, era controlată de ThoMo Invest Ltd (Cipru). Beneficiar final al întregii scheme era Thomas Moser.

Aliyev l-a acționat în judecată pe Moser pentru realizarea acestei tranzacții, încercând să obțină anularea actului de vânzare-cumpărare. Omul de afaceri azer îl acuză pe Moser că a abuzat de încrederea pe care i-a acordat-o și că și-a însușit, în mod ilegal, Danube Logistics SRL.

„El a trecut-o pe numele lui contra unei sume de 344 de dolari, după ce am investit aproximativ 52 de milioane în dezvoltarea portului. După asta, compania moldovenească a luat credit și a plătit datoria. Compania olandeză a lui Moser nu a plătit niciun cent”, spune el.

De partea cealaltă, Danube Logistics SRL califică afirmația lui Aliyev drept „falsă și manipulatoare”. „De fapt, Danube Logistics Holding BV a cumpărat partea socială de 80% a Easeur, creanțele Easeur și cele ale Bemol. În schimb, Danube Logistics Holding BV a preluat datoria Easeur și Bemol de 28,6 milioane de dolari față de Credit Suisse”, susțin cei din Danube Logistics SRL.

Mai mult, Danube Logistics SRL îl contrazice pe Aliyev și în partea ce ține de investițiile sale în PILG. „Companiile lui Aliyev – Easeur și Bemol – au finanțat societatea Danube Logistics SRL cu 37,5 milioane de dolari până în noiembrie 2011. Fără împrumutul acordat de Bemol, 12,7 milioane de dolari, care constituia subvenția din partea Moldovei […], valoarea reală a investiției societăților lui Aliyev, până în noiembrie 2011, a fost de 24,8 milioane de dolari”.

Tranzacția din 2013: BERD stinge datoria către CSI

În 2013, Danube Logistics SRL a reușit să obțină de la BERD un împrumut pe termen lung în valoare de 12 milioane de dolari. Conform unui acord intrat în posesia reporterilor CIJM, firmele controlate de Moser aveau următorul statut: Danube Logistics SRL – debitor, Danube Logistics Holding BV – sponsor, Danube Holding BV – compania-mamă, ThoMo Invest Ltd – garant.

Astfel, BERD a intrat în scenă și a preluat datoriile firmelor lui Moser către Credit Suisse. Totodată, BERD a devenit actorul care beneficia de 65% din profitul Danube Logistics Holding BV, firma lui Moser care deținea direct PILG.

Cu alte cuvinte, pe lângă cele 20% din acțiuni pe care le avea la Danube Logistics SRL din Moldova, după acest acord, BERD a beneficiat de circa 65% din profitul anual al Danube Logistics SRL începând cu anul financiar 2018 în schimbul stingerii împrumutului către Credit Suisse.

În urma acestei tranzacții, Rafiq Aliyev îl acuză insistent pe Moser că nu a investit niciun ban în această afacere. „Compania lui, Danube Logistics Holding nu a plătit nimănui nimic. Cea care a plătit a fost compania noastră moldovenească, Danube Logistics SRL după ce a luat credite de la MAIB”, a spus el.

La rândul său, Thomas Moser a declarat reporterilor CIJM, în 2017, că acțiunile sale au avut drept scop salvarea afacerii portului Giurgiulești, care în cazul nestingerii datoriei față de Credit Suisse, ar fi putut fi dat la mezat.

Pe 14 octombrie 2013, Rafiq Aliyev împreună cu fratele său, Farhad Aliyev, au fost eliberați din detenție. Astfel, Aliyev prin firma sa New Ventures a exercitat, pe 9 aprilie 2014, opțiunea de cumpărare a celor 88% din acțiunile Eastern Capital, conform tranzacției din 2009.

Doar că New Ventures a pretins, de asemenea, la partea socială în Danube Logistics SRL, însă RMU nu a fost de acord. Astfel, omul de afaceri azer a demarat o serie de procese, inclusiv în Olanda, pentru a anula tranzacția din 2011.

La 19 septembrie 2018, Curtea de Apel din Amsterdam a respins pretențiile Easeur, calificându-le drept „neîntemeiate”.

„Materialele dosarului nu oferă niciun temei pentru aserțiunea făcută de Easeur că Danube Logistics SRL a fost transferată într-un moment în care portul urma să înceapă să genereze profituri. ThoMo Invest nu a primit niciun venit de pe urma participațiunii în Danube Logistics Holding BV din 2011. Mai mult, în 2011–2015, a fost înregistrat un flux negativ de numerar”, de arată în decizie.

În paralel, începând cu 2014, Bemol a demarat în Moldova un proces împotriva fostului său manager, Thomas Moser, acuzându-l de „gestiune frauduloasă”.

În această cauză, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis pe 10 aprilie 2018, acțiunea înaintată de Bemol. Magistrații au decis încasarea în beneficiul Bemol a circa 10 milioane de dolari pentru „prejudiciile cauzate prin fraude și administrare ineficientă”.

Cu cinci zile înainte de această decizie, pe 5 aprilie 2018, Moser a deschis în Austria compania Febania GmbH. Noua firmă, la care el este singurul proprietar, a preluat pachetul majoritar de 100% din acțiunile offshore-ului cipriot ThoMo Invest pe 6 noiembrie 2018. Așadar, Febania GmbH a devenit noul proprietar majoritar al Danube Logistics SRL din Moldova și, implicit, al PILG încă din noiembrie 2018, după această tranzacție.

Astfel, Febania a devenit beneficiarul final al Danube Logistics SRL, compania care administrează astăzi PILG.

În 2020, Danube Logistics Holding BV și Danube Logistics SRL au cerut Curții Districtuale din Amsterdam să dispună societăților lui Aliyev să înceteze acțiunile lor în justiție în Republica Moldova și să nu mai întreprindă demersuri care ar putea submina tranzacțiia din 2011.

Pe 21 octombrie, judecătorii olandezi au respins cererea, invocând faptul că nu au jurisdicție asupra companiilor moldovenești. Prin urmare, această hotărâre a acordat dreptul lui Aliyev să își continue acțiunile în instanțele din Moldova.

Instanțele moldovenești au atribuit Danube Logistics Holding BV și Danube Logistic SRL calitatea de debitor în procedura de executare a actelor de dispoziție emise în cauza Bemol Retail SRL împotriva Thomas Moser și Ala Aydov cu privire la încasarea prejudiciului material.

În urma acestui fapt, în litigiu a intervenit BERD împotriva Bemol, susținând că „BERD este în prezent cel mai mare creditor al Danube Logistics SRL, precum și principalul beneficiar economic al participației Danube Logistics Holding BV la Danube Logistics SRL.

În martie, executorul judecătoresc Roman Talmaci a instalat „administrații silite” la solicitarea Bemol SRL, sub pretextul perceperii datoriilor de la unul dintre beneficiarii companiei, Thomas Moser.

La rândul său, Danube Logistics SRL a precizat că „administrația silită a fost instalată în cele mai triste tradiții ale atacurilor raider în Moldova, în noaptea de vineri seară, fără informare și fără a oferi posibilitatea să reacționeze”.

„Dl Moser i-a comunicat executorului judecătoresc informațiile despre bunurile sale din Republica Moldova, i-a explicat că nu deține părți sociale în cadrul Danube Logistics și că nu are plăți de primit de la Danube Logistics. De asemenea, el a precizat că participațiunea sa în Febania Gmbh, care deține un interes economic minoritar în cadrul Danube Logistics Holding BV, se supune legislației Austriei și jurisdicției instanțelor austriece”.

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

În timp ce Israel și SUA bombardau Iranul, câteva sute de anonimi câștigau milioane de dolari pariind pe momentul exact al atacului. Nu sunt nici generali si nici spioni, sunt doar utilizatorii platformei de pariuri online Polymarket. Și, asa cum veți vedea în continuare, dintre toți actorii acestui război, ei sunt singurii care joacă rațional.

John von Neumann, celebrul savant, ar fi zâmbit. Sau ar fi plâns.

Doamnelor și domnilor, rațiunea a pierdut deja pariul cu haosul. Și, cel mai sigur, câștigătorii nu sunt cei care conduc lumea, ci “jucătorii” care pariază pe ea. Vă invit să citiți cum s-a întâmplat asta și, dacă textul merită atenția dumneavoastra vă invit, de asemenea, să-l distribuiți și să susțineți efortul meu printr-un abonament. La masa de joc, toți pornim cu o șansă egală. Poate că diferența o face tocmai acela care a citit mai atent.

Doi oameni au vrut să facă lumea rațională! Și au eșuat!

John von Neumann este, probabil, cel mai inteligent om pe care secolul XX l-a produs și pe care nu l-a omagiat îndeajuns. Nu pentru că n-ar fi fost faimos, pentru că, indiscutabil, a fost. Ci pentru că celebritatea lui a rămas în umbra lui Einstein, deși, tehnic vorbind, von Neumann era o altă specie. Einstein rezolva universul. Von Neumann nu numai că rezolva universul, dar și calcula, simultan, cât costă să “pariezi” pe el.

Memora cărți de telefon la șase ani, iar la treizeci, inventase teoria jocurilor, game theory. La patruzeci, contribuise deja la fabricarea bombei atomice. A murit în 1957, la cincizeci și trei de ani, ros de cancer, cel mai probabil contractat în timpul testelor nucleare la care asistase.

Ideea lui centrală, formulată în 1928, era simplă și poate si de aceea complexă; nici o decizie nu se poate lua ținând cont numai de tine, de acțiunile tale.

Ce faci tu depinde și de ceea ce face celălalt, știind ce vei face tu. Și invers. La infinit. El a numit asta teoria jocurilor, un cadru matematic pentru orice situație de conflict sau de negociere între actori raționali.
Soluția lui practică se numeste minimax. Adică, nu juca pentru a câștiga maxim, ci joacă pentru a pierde minim. Astăzi, aceasta teorie pare că este diferența dintre un om de stat și un politician. Dintre un general și un erou de roman. Dintre cineva care gândește în scenarii și cineva care gândește în discursuri.

John Nash, (”A Beautiful Mind”) a venit după von Neumann și a complicat lucrurile, dar într-un mod util. El a întrebat: bine, bine, dar ce faci când jocul nu e cu sumă zero, atunci când câștigul unuia nu înseamnă neapărat pierderea celuilalt. Atunci când putem câștiga amândoi sau când putem pierde amândoi!

“Echilibrul Nash” (” Nash Equilibrium”) e punctul în care nimeni nu mai are de câștigat schimbând unilateral strategia. In teorie, aceasta e pacea! In practică, e tratatul pe care toată lumea îl semnează și pe care nimeni nu îl respectă. E divorțul amiabil în care ambele părți mint că sunt bine.

Nash a luat Nobelul în 1994. A murit într-un taxi în 2015, la întoarcerea de la Stockholm unde primise un alt premiu. Deși a descris echilibrul perfect al sistemelor, propria lui minte n-a cunoscut niciodată liniștea; a suferit de schizofrenie, a avut parte de internări repetate in clinici de psihiatrie si de decenii de rătăcire prin Princeton. Teoria lui a supraviețuit, el însuși, cu mare greu!

Două războaie pe care teoria nu le-a prezis

Pe 28 februarie 2026, Israel și Statele Unite au atacat Iranul. Obiectivele declarate: schimbarea regimului, distrugerea programului nuclear, anihilarea Gărzilor Revoluționare, depinde in ce zi a săptămânii ati ascultat declarațiile oficiale.

Acum Khamenei e mort, iar fiul lui este noul lider suprem ales la scurt timp după moartea tatălui. Programul nuclear este parțial distrus. Gărzile Revoluționare slăbite, dar funcționale. Regimul este intact, iar războiul în plină desfășurare. Catastrofa umanitară e provocată de cea mai tembelă administrație americană, complet nepregătită pentru acest război si capabilă să facă mult rau chiar și atunci când binele este evident și relativ simplu de îndeplinit.

Von Neumann ar fi ridicat, probabil, o sprânceană. Le-ar fi spus, poate, puternicilor zilei, ca au intrat într-un joc cu trei obiective incompatibile simultan; să distrugă capacitățile nucleare, milițiile si gărzile revoluționare, dar și întregul regim teocratic. Si, eventual, sa mai fie si consultați în legătură cu alegerea noului lider.

Savantul le-ar fi spus că au ales să maximizeze câștigul în loc să minimizeze riscul, exact opusul lui minimax. Că au mizat pe victoria totală când teoria îți spune să securizezi câștigul parțial, verificabil.

Iranul, la rândul lui, nu a jucat după nici un manual. A atacat țările din Golf — Bahrain, Kuwait, Emiratele, Arabia Saudită. A lovit spectatorii, că era mai simplu, si nu adversarii direcți. E logica samsonică; dacă tot nu pot câștiga, macar fac în așa fel încât ca toată lumea să piardă. Această strategie nu apare în niciun tratat de game theory. Apare însa in Cartea Judecătorilor.

Ucraina? Același tablou, doar altă geografie. Rusia nu poate câștiga, dar nici nu poate pierde. Occidentul nu are o strategie de ieșire. Ucraina joacă existențial, adică în afara oricărui calcul rațional. Echilibrul Nash e absent. Toată lumea continuă să se miște. Toată lumea pierde câte ceva. Nimeni nu se oprește, nimeni nu câștigă.

Iar acesta nu mai e un joc, e chiar situația în care însuși cazinoul este în flăcări!

Intră în scenă “geambașii”

Există însă oameni care au citit cartea lui von Neumann și pe care acum o aplică impecabil. Nu sunt diplomați. Nu sunt generali. Nu sunt analiști geopolitici cu cearcăne si cravată!

Se numesc „Magamyman”, „Planktonbet”, „Dicedicedice“ și „nothingeverhappens911”.

Sunt utilizatorii Polymarket — o platformă americană de predicții unde se pariază, anonim și în criptomonedă, pe orice eveniment viitor: alegeri, sport, premiile Oscar și Nobel, geopolitică, vreme. Funcționează ca o bursă: cumperi „acțiuni” pe un rezultat, prețul fluctuează cu probabilitatea percepută, iar la final încasezi sau pierzi. Simplu, eficient și, mai ales, complet nereglementat pentru utilizatorii internaționali.

Pe Polymarket poți paria pe cine va fi noul lider suprem al Iranului, pe cât timp va rămâne închisă Strâmtoarea Ormuz, sau dacă trupele americane vor intra pe teritoriul iranian. A existat și o piață pe probabilitatea detonării unei bombe nucleare, retrasă ulterior, după un scandal public. Cât timp a fost activă, s-a tranzacționat.

71 de minute și 500.000 de dolari

Pe 27 februarie 2026, cu o zi înainte de atac, comportamentul utilizatorilor a deviat brusc de la normă. Peste 150 de conturi au plasat sute de pariuri de minimum 1.000 de dolari, pariind că SUA vor lovi Iranul a doua zi. Cotele oficiale spuneau că există doar 7-26% șanse. Adică exact genul de pariu pe care îl faci când știi ceva ce alții nu știu.

Magamyman a pariat 32.000 de dolari în dimineața lui 28 februarie, cu 71 de minute înainte ca știrea atacului să apară public, când cotele indicau 17% șanse. A câștigat peste 500.000 de dolari într-o singură zi. Cel puțin 16 conturi au câștigat fiecare peste 100.000 de dolari. Alte 109 — peste 10.000. Un singur portofel anonim: 60.000 de dolari investiți, aproape 500.000 câștigați.

Conturile erau noi, deschise în februarie, exclusiv pentru pariuri pe Iran. Tranzacțiile, pe blockchain public. Identitățile sunt invizibile. Cu siguranță cineva știa. Sau mulți știau câte ceva. Insider trading? Posibil, și asta nu e o ipoteză marginală, de când am aflat că Donald Trump Jr. e consilier la Polymarket, iar foști angajați ai platformei concurente, Kalshi, lucrează acum în administrația Trump. Dar acesta e un fir pe care îl las deliberat deoparte. Pentru ca el este doar un simptom, nu boala despre care vorbesc eu.

Când geambașii sunt mai lucizi decât diplomații

Boala e alta! Teoria jocurilor a migrat, a plecat din sălile de strategie militară și din negocierile diplomatice, și a ajuns pe Polymarket. A fost preluată nu de cei care conduc lumea, ci de cei care pariază pe ea.

Pentru că statele joacă acum haotic, ideologic, emoțional. Irațional, prin definiție, din perspectiva lui von Neumann. Nimeni nu joacă minimax. Toată lumea joacă ego, resentiment, mesaj electoral sau doctrină religioasă.
În schimb, geambașii joacă rece. Nu au obiective geopolitice, nu au alianțe, nu au adversari ideologici si inamici militari. Au însă portofolii și joacă exact cum von Neumann a prescris: identifică asimetria de informație, calculează probabilitățile, pariază la momentul optim și apoi încasează.

Până acum, suma totală tranzacționată pe Polymarket pe predicții legate de Iran depașește un miliard de dolari. Bursa din Coreea de Sud a înregistrat cea mai mare prăbușire din istoria ei, mai mare decât după 11 septembrie 2001. Seulul nu are nicio legătură cu Teheranul, dar piețele nu citesc hărți, dar sunt sensibile la frică și reacționează!

Vecinul care a cumpărat un apartament în 2008 că „prețurile nu vor mai mai scădea”, nu a citit Nash. Partenerul de afaceri care a rupt contractul când piața a căzut, a aplicat greșit minimax: a minimizat pierderea azi și a maximizat-o pe cea de mâine. Jucătorul care a pariat pe Polymarket că SUA atacă Iranul în dimineața lui 28 februarie este singurul von Neumann autentic din toată povestea.

Un “bun public”

Alex Nowrasteh de la Cato Institute a oferit, involuntar, cea mai cinică concluzie posibilă: „Dacă tot există corupție în guvern, măcar să se întâmple în felul acesta, unde produce un bun public.”

Un bun public, adică: dacă cineva din administrație știa că războiul începe și a pariat pe asta, măcar piața a aflat mai repede decât CNN. Așadar, să ne consolăm!

Von Neumann a inventat teoria jocurilor cu speranța că lumea poate fi modelată rațional. Nash a arătat că există echilibre stabile chiar și fără cooperare. Amândoi credeau că actorii încearcă să optimizeze ceva, putere, securitate, prosperitate.

Nici unul nu a modelat insă lumea în care actorii-state joacă haotic, iar singurii care joacă rațional sunt cei care pariază pe haosul lor.

Când geambașii sunt mai lucizi decât diplomații, nu e o problemă de reglementare a piețelor de predicții. E o problemă de civilizație. Care, evident, este în impas!

SERGIU TOADER | București, România