BNM, conferință de nivel înalt: „Recuperarea economiei în post-pandemie: realități și perspective”

03 Iun. 2021, 11:13
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
03 Iun. 2021, 11:13 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Banca Națională a Moldovei, va organiza mâine, 4 iunie 2021, o conferință de nivel înalt cu genericul „Recuperarea economiei în post-pandemie: realități și perspective”, se anunță în cadrul unui comunicat al băncii centrale.

Acest evenimenteste conceput în cadrul seriei de evenimente prilejuite de aniversarea a 30-a de la fondare și, totodată, reafirmă angajamentul băncii centrale de a fi alături de cetățeni și agenții economici în realizarea mandatului său.

„Conferința va reuni oficiali ai Republicii Moldova și ai organizațiilor internaționale, guvernatori ai băncilor centrale din alte state, reprezentanți ai băncilor comerciale locale, ai mediului de afaceri, precum și experți în politici economice. Întrunirea va oferi posibilitatea unui schimb de opinii de actualitate pentru întreaga planetă, în special referitor la rolul băncilor centrale în înfruntarea provocărilor și identificarea oportunităților în perioada de după pandemie.”, se arată în comunicatul BNM.

Conferința va fi, de asemenea, transmisă pe R LIVE TV și rlive.md.

Astfel, agenda conferinței  se va axa  pe aspecte ce țin de:

  • stabilitatea financiară
  • abordarea riscului sistemic
  • politici de susținere a economiei
  • necesitatea adaptării rapide la tehnologiile inovative
  • elaborarea unor viziuni noi asupra pașilor următori

Incertitudinile existente ridică multe semne de întrebare în fața autorităților, băncilor centrale și a actorilor piețelor care urmează să-și mobilizeze eforturile pentru a se conforma noilor cerințe ale timpului.

Tematica vine în nevoia de a depăși cu rezistență actuala criză, care a adus prejudicii economice colosale și care a avut consecințe severe asupra vieții cetățenilor.

Reuniunea se va desfășura on-line și va fi transmisă în direct pe toate platformele de comunicare ale Băncii Naționale (pagina web, Facebook, Youtube), dar și pe https://www.privesc.eu/ și https://rlive.md/.

Banca Națională a Moldovei

Banca Națională a Moldovei a fost creată la 4 iunie 1991 prin decretul președintelui Republicii Moldova, astfel fiind puse bazele sectorului bancar din țara noastră.

De atunci, au fost înregistrate mai multe realizări importante, cum ar fi introducerea monedei naționale, modificarea obiectivului fundamental de la stabilitatea monedei naționale la stabilitatea prețurilor, tranziția la regimul de țintire a inflației, consolidarea independenței și a capacității Băncii Naționale a Moldovei, implementarea unei noi legislații financiare-bancare care transpune cele mai bune standarde internaționale și ale Uniunii Europene, precum și alte realizări majore pentru reformarea, dezvoltarea și fortificarea mediului financiar-bancar.

Agenda Evenimentului

 

10 Oct. 2026, 13:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Oct. 2026, 13:39 // Actual //  Ursu Victor

Președintele american Donald Trump a decis să încheie un acord cu Vladimir Putin pentru reluarea livrărilor de motorină rusească pe piața mondială, după ce liderul ucrainean Volodimir Zelenski a ignorat în repetate rânduri solicitările Washingtonului de a opri atacurile asupra rafinăriilor din Rusia. Dezvăluirea a fost făcută de publicația americană Axios, care citează un oficial al administrației SUA familiarizat direct cu negocierile.

Potrivit sursei, Trump i-a cerut de cel puțin șase ori lui Zelenski să înceteze loviturile asupra infrastructurii petroliere rusești, argumentând că acestea contribuie la creșterea prețurilor carburanților în Statele Unite. Refuzul Kievului ar fi determinat Casa Albă să negocieze direct cu Moscova pentru deblocarea exporturilor rusești de motorină.

Decizia a fost comunicată delegației ucrainene vineri, 9 octombrie, în timpul negocierilor de la Miami, care au durat aproximativ opt ore. Emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner le-au transmis oficialilor ucraineni că Trump urma să discute cu Putin și să relaxeze sancțiunile asupra exporturilor rusești de motorină.

„Zelenski interpretează greșit situația. Continuând să lovească rafinăriile rusești, el distruge bunăvoința pe care a construit-o în relația cu Trump în ultimele șase luni”, a declarat oficialul american citat de Axios.

Administrația Trump consideră că atacurile ucrainene asupra rafinăriilor au agravat criza de pe piața combustibililor, deja afectată de conflictul din Iran și de perturbarea lanțurilor internaționale de aprovizionare. Washingtonul insistă ca Ucraina să oprească unilateral aceste lovituri, fără să condiționeze decizia de încetarea bombardamentelor rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene.

Poziția contrastează cu propunerea Kievului, care s-a declarat dispus să suspende atacurile asupra rafinăriilor rusești doar dacă Moscova încetează, la rândul ei, loviturile asupra centralelor electrice și a altor obiective energetice din Ucraina.

Tensiunile au escaladat după ce un oficial ucrainean a declarat pentru Axios că, în timpul întâlnirii de la Miami, Witkoff și Kushner ar fi avertizat că Trump ar putea suspenda furnizarea informațiilor de intelligence către Kiev dacă Ucraina continuă să ignore solicitările americane.

Un reprezentant al administrației SUA a negat însă existența unei asemenea amenințări, precizând că emisarii americani au subliniat statutul Statelor Unite de partener strategic al Ucrainei, inclusiv prin furnizarea de muniții și informații militare. În schimb, Washingtonul a transmis că acțiunile Kievului nu ar trebui să afecteze consumatorii americani.

Acordul anunțat de Trump prevede livrarea imediată a peste 300.000 de tone de motorină rusească, urmate de alte 500.000 de tone în noiembrie și un milion de tone ulterior. Președintele american a anunțat și livrări suplimentare, până la trei milioane de tone într-un interval scurt. Trezoreria SUA a emis o licență temporară care permite comercializarea motorinei rusești în condițiile stabilite de autoritățile americane.

Zelenski a condamnat dur înțelegerea dintre Washington și Moscova, calificând-o drept un semn de slăbiciune și un avantaj oferit Kremlinului.

„Permisiunea acordată Rusiei de a vinde produse petroliere este o investiție într-un război care trebuie încheiat, nu prelungit. Aceasta este o slăbiciune evidentă”, a declarat liderul ucrainean, avertizând că veniturile suplimentare ar putea permite Moscovei să-și finanțeze în continuare agresiunea militară.

Într-un interviu separat pentru Axios, Zelenski a afirmat că decizia lui Trump nu este nici corectă, nici onestă față de Ucraina, mai ales că negocierile pentru încheierea războiului continuau în paralel cu discuțiile dintre Washington și Moscova.

În pofida presiunilor americane, Kievul nu intenționează să renunțe la atacurile asupra infrastructurii petroliere rusești. Un înalt oficial ucrainean a declarat pentru Financial Times că Ucraina va continua să utilizeze drone cu rază lungă de acțiune împotriva obiectivelor energetice ale Rusiei.

Miza este una majoră pentru ambele tabere. Atacurile ucrainene au afectat semnificativ capacitatea de rafinare a Rusiei, în timp ce reducerea disponibilității combustibililor pe piața internațională a alimentat scumpirile. Prin acordul cu Putin, Trump încearcă să majoreze oferta globală de motorină și să reducă presiunea asupra prețurilor, însă decizia riscă să adâncească tensiunile dintre Washington și Kiev.