Boeing reduce perspectivele industriei aviatice pe 20 de ani

18 Iul. 2022, 05:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iul. 2022, 05:38 // Actual //  bani.md

Constructorul american de avioane Boeing şi-a redus proiecţia privind cererea de avioane la nivelul întregii industrii în următorii 20 de ani, dar a precizat că se aşteaptă ca livrările să fie stabile, cu excepţia pieţei ruseşti, scrie Reuters.

Boeing preconizează că liniile aeriene din întreaga lume vor avea nevoie de 41.170 de avioane noi în 20 de ani, jumătate din livrări fiind pentru înlocuire.

Noile perspective de piaţă ale Boeing, publicate duminică, înainte de Salonul aeronautic de la Farnborough, sunt în scădere faţă de previziunile sale anterioare, care indicau un număr de 43.610 livrări în 20 de ani.

Noua estimare exclude piaţa rusă şi proiecţia sa de 1.540 de avioane, din cauza războiului din Ucraina şi a incertitudinii cu privire la momentul în care producătorii ar putea vinde din nou avioane transportatorilor ruşi.

Boeing şi-a majorat uşor prognoza privind cererea în următorii 10 ani, la 19.575 de livrări de avioane – o proiecţie mai mare chiar şi excluzând piaţa rusă.

De asemenea, Boeing a scăzut uşor rata de creştere a traficului de pasageri la nivelul întregii industrii, de la 4% la 3,8%, dar a majorat prognoza de creştere a traficului de marfă la 4,1%, de la 4% anul trecut.

Boeing estimează în continuare că flota globală a companiilor aeriene până în 2041 aproape se va dubla, deoarece încă mai vede o redresare a cererii mondiale de aviaţie COVID-19 până la începutul anului 2024.

Boeing a declarat că, în următorii 20 de ani, „fundamentele pe termen lung rămân intacte”.

De asemenea, Boeing estimează că flota de avioane cargo va creşte cu 80% până în 2041. Transportul aerian de marfă are performanţe la „niveluri istorice.

Boeing consideră că reţelele de comerţ electronic contribuie la impulsionarea unei „schimbări strategice către transportul aerian de marfă chiar şi pe termen mediu şi lung”. … Nu este vorba doar de un simplu impuls în ceea ce priveşte transportul maritim faţă de cel aerian.”

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

17 Aug. 2026, 16:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Aug. 2026, 16:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria de stat internă a Republicii Moldova a crescut în primele șapte luni ale anului 2026. Astfel, la sfârșitul lunii iulie, aceasta a ajuns la aproape 57,77 miliarde de lei, cu 5,78 miliarde de lei mai mult decât la începutul anului, arată datele Ministerului Finanțelor.

Potrivit calculelor în baza datelor oficiale, majorarea reprezintă circa 11,1% în numai șapte luni. La 1 ianuarie 2026, datoria internă constituia 52 miliarde de lei, iar la 31 iulie ajunsese la 57,7 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a creșterii vine din finanțarea statului prin intermediul valorilor mobiliare de stat (VMS) plasate pe piața primară. Soldul acestora a urcat de la aproximativ 39,30 miliarde de lei la 44,69 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 5,4 miliarde de lei de la începutul anului.

Astfel, VMS emise pe piața primară reprezintă deja aproximativ 77% din întreaga datorie de stat internă.

O creștere se observă și în cazul titlurilor de stat vândute direct populației. La începutul anului, soldul VMS plasate către persoanele fizice era de 650,36 milioane de lei, iar până la sfârșitul lunii iulie a ajuns la 1,03 miliarde de lei.

În numai șapte luni, suma a crescut cu 380,2 milioane de lei, echivalentul unui avans de aproximativ 58,5%. Cu toate acestea, titlurile cumpărate direct de populație reprezintă încă mai puțin de 2% din datoria internă totală.

O altă componentă o constituie VMS emise pentru anumite scopuri stabilite de lege, al căror sold se menține la 11,06 miliarde de lei, fără modificări față de începutul anului. Titlurile convertite însumează alte 983,73 milioane de lei.

Datele Ministerului Finanțelor mai scot în evidență și costul ridicat al împrumuturilor statului pe piața internă. În perioada ianuarie–iulie 2026, rata medie ponderată a dobânzii pentru VMS comercializate pe piața internă a fost de 9,51%, cu 0,43 puncte procentuale peste nivelul mediu din 2025.

În funcție de maturitate, dobânzile au variat. Pentru VMS cu scadența la 182 de zile rata a fost de 9,68%, iar pentru cele la 364 de zile – 9,65%. Titlurile pe doi ani au avut o dobândă medie de 7,20%, cele pe cinci ani – 7,40%, iar obligațiunile pe zece ani – 8%.

Ministerul Finanțelor explică majorarea datoriei interne prin finanțarea netă pozitivă de 5,395 miliarde de lei pe piața primară a VMS, la care se adaugă cele 380,2 milioane de lei rezultate din plasarea directă a titlurilor de stat către persoanele fizice.

În total, statul a adăugat astfel aproximativ 825 de milioane de lei pe lună la datoria internă în primele șapte luni ale anului. Dacă la începutul lui 2026 datoria internă era sub pragul de 52 de miliarde de lei, la sfârșitul lunii iulie aceasta se apropia deja de 58 de miliarde de lei.