Prețul grâului este în scădere la bursele agricole. Cerealele furate de Rusia din Ucraina au inundat piețele

18 Iul. 2022, 06:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iul. 2022, 06:38 // Actual //  bani.md

Prețul grâului este în scădere pe bursa de la Chicago, revenind la nivelul de dinainte de declanșarea invaziei rusești din Ucraina. Acest lucru se datorează livrărilor de produse agricole din Peninsula Crimeea care au crescut, în ciuda războiului. Experții estimează că este vorba despre grâul furat de Rusia din Ucraina care a fost trimis spre țările importatoare de produse cerealiere.

Cotaţiile futures la grâu au continuat să scadă vineri, 15 iunie, la bursa de la Chicago. Prețurile au revenit la nivelul la care se aflau înainte de 24 februarie, data declanșării războiului rusesc din Ucraina. Scăderea prețurilor se datorează creșterii explozive a livrărilor de produse agricole din peninsula Crimeea, după cum relatează Bloomberg. Astfel, cerealele ajung în continuare, în cantități mari, pe piața mondială, în ciuda războiului.

Conform estimărilor, livrările de produse agricole din peninsula Crimeea sunt cu 50 de ori mai mari decât ar fi fost un nivel normal pentru această perioadă a anului. În aceste condiții, experții estimează că este vorba despre grâul pe care Rusia l-a furat din Ucraina și pe care îl vinde în statele importatoare de grâu.

Aceste informaţii vin într-un moment în care negociatorii de la Moscova și de la Kiev, sub medierea ONU, încearcă să găsească o soluţie care să permită Ucrainei să reia livrările de cereale prin porturile de la Marea Neagră.

Cu cât au scăzut cotațiile la grâu

Vineri, 15 iulie, cotaţiile futures la grâu au scăzut cu până la 3,7%, ştergând pentru scurt timp toate creşterile din 2022. Ședința de tranzacționare la Bursa din Chicago s-a încheiat în scădere cu 1,8%, prețul ajungând până la 7,81 dolari per bushel. Este departe de recordul de aproape 13 dolari per bushel înregistrat în săptămânile care au urmat invadării Ucrainei. De asemenea, este cea mai mare scădere înregistrată în ultimul deceniu de cotaţia grâului într-o singură săptămână, după cum relatează sursa citată.

În aceste condiții, scăderea preţului grâului dă noi speranţe că situația va reveni la normal și că actuala criză alimentară va fi depășită. Cu atât mai mult cu cât estimările privind recolta de cereale a Rusiei au fost revizuite în sus, iar fermierii americani au început recoltatul la grâu.

„Am scos prima de război de pe piaţă şi acum urmează să vedem unde se îndreaptă cotaţia grâului. Piaţa este în căutare de cerere”, a declarat Adam Knosalla, broker de cereale la firma Frontier Futures din Minneapolis.

Valul de căldură afectează culturile de porumb și soia

Pe alte pieţe, cotaţiile futures la porumb şi soia boabe au înregistrat creşteri modeste. Creșterile se datorează evaluării traderilor care sunt de părere că seceta va afecta culturile.

De altfel, se așteaptă ca valul de caniculă din Franţa să se intensifice începând de duminică, 17 iulie. Săptămâna următoare, în unele zone, temperaturile ar putea depăşi 40 de grade Celsius, potrivit Meteo France.

În SUA, aproximativ o treime din zonele în care se cultivă porumb sunt afectate de secetă. Iar o nouă creștere a temperaturilor este așteptată în partea de vest a SUA, a prognozat Departamentul american al Agriculturii. Valul de căldură reprezintă un risc deosebit pentru culturile de porumb, care intră într-o perioadă critică a dezvoltării.

Livrările globale de porumb au fost deja afectate de războiul din Ucraina, care a limitat exporturile unuia din cei mai importanţi furnizori mondiali de porumb.

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.