Călătoriile interurbane – mai scumpe. Cu cât va crește tariful

10 Feb. 2022, 17:15
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Feb. 2022, 17:15 // Actual //  MD Bani

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și transportatorii au ajuns la un numitor comun. Aceasta a declarat președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa după ședința de astăzi, 10 februarie care a avut loc la Guvern. Alexa a spus că momentul critic și revoluționar a fost depășit, iar protestele transportatorilor se încheie aici. Așadar, în urma ședinței, conform informațiilor preliminare, s-a ajuns la consensul ca tariful pentru călătoriile interurbane va crește de la 60 de bani la 70 de bani pentru un kilometru, iar pentru cele raionale – de la 60 la 80 de bani, scrie Realitatea.md.

„A fost o discuție constructivă. Și ministerul și transportatorii au făcut pașii necesari pentru ameliorarea situației. Ne-a fost promisă redacția ordinului pentru ziua de luni. Preliminar avem aceste date: 70 de bani pentru rutele interurbane și 80 de bani pentru rutele raionale, dar mai sunt niște detalii tehnice care trebuie să le definitivăm”, a spus Oleg Alexa. 

Cât despre examinarea restituirii accizelor din volumul motorinei consumate către transportatorii ce efectuează rute regulate, președintele APOTA a spus că nu au primit un răspuns afirmativ.

„Acizii au rămas la nivelul discuției pentru că fără ministerul Finanțelor nu faci nimic. Nu avem un răspuns afirmativ”, a mai adăugat Oleg Alexa.

În urma ședinței, transportatorii s-au ales cu promisiunea că vor primi sprijinul ministerului atâta timp cât nu vor provoca anumite daune bugetului de stat.

„Atât ministrul cât și transportatorii conștientizăm că ar fi bine ca anul acesta povara pe care o punem pe umerii călătorilor să se încheie aici, iar eventualele scumpiri să fie compensate din contul restituirii accizelor. Sper să fim înțeleși de către minister în primul rând.

Avem promisiunea că va fi lansat un program de minister privind transportul ilicit, chiar în luna martie. Ce ține de gări am discutat ca fiecare problemă să aibă o soluție și să o discutăm. Avem promisiunea că vom avea susținere în măsura în care aceasta nu va cauza daune bugetului de stat”, a conchis președintele, după ședința de la Guvern cu reprezentanții MIDR.”

Realitatea.md menționează că transportatorii au protestat în zilele de 7, 8 și 9 februarie cu suspendarea rutelor regulate naționale. Aceasta după ce nu au primit un răspuns din partea autorităților la solicitarea lor privind majorarea tarifului la serviciile de transport și la serviciile de autogară.

30 Sept. 2026, 13:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 13:22 // Actual //  Ursu Victor

O eventuală majorare a tarifelor la energia electrică pentru consumatorii casnici va depinde de evoluția costului de achiziție a energiei și de evaluarea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. În zilele următoare va fi cunoscut prețul mediu de achiziție pentru luna septembrie, iar ulterior ANRE urmează să se pronunțe asupra necesității unei ajustări tarifare, a declarat ministrul Energiei Dorin Junghietu.

Ministrul a explicat că, după operaționalizarea în aprilie a pieței pentru ziua următoare și a pieței intrazilnice, o parte din necesarul de energie este procurată la prețuri diferite, în funcție de intervalul orar și de sursa de achiziție.

În luna iulie, prețul mediu ponderat al energiei electrice cumpărate de Energocom de pe piețele regionale a constituit 133,86 euro/MWh. În același timp, energia tranzacționată pe piața locală a avut un preț mediu ponderat de 54,75 euro/MWh. Per total, prețul mediu de achiziție în luna iulie a fost de aproximativ 122 euro/MWh.

Situația s-a înrăutățit în august, pe fondul problemelor din sistemul energetic regional, inclusiv al opririi unor capacități nucleare din România și al reducerii producției disponibile.

Astfel, în august, prețul mediu ponderat al energiei cumpărate de Energocom de pe bursele regionale a urcat la 156,8 euro/MWh, iar energia tranzacționată pe piața locală a ajuns la 94,31 euro/MWh.

Ministrul a subliniat că producția locală, în special cea din surse regenerabile, contribuie la diminuarea costului mediu al energiei, deoarece energia produsă în Republica Moldova este mai ieftină decât cea importată în perioadele de vârf.

„În zilele următoare va fi cunoscut prețul mediu de achiziție a energiei electrice de către Energocom pentru luna septembrie și deja asupra unei eventuale necesități de ajustare a tarifurilor se va expune ANRE”, a declarat Junghietu.

El a îndemnat consumatorii să își mute, pe cât posibil, consumul de electricitate în orele în care energia este mai ieftină, în special în timpul zilei sau pe timp de noapte, pentru a reduce presiunea asupra costurilor sistemului energetic.

În prezent, consumatorii casnici racordați la rețelele de joasă tensiune achită 3,56 lei/kWh în zona deservită de Premier Energy și 3,95 lei/kWh în zona Furnizarea Energiei Electrice Nord