Drumul spre iad e pavat cu intenții bune. CNA: Matrapazlâcuri la importul filtrelor de apă și achiziției metalului

10 Feb. 2022, 16:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Feb. 2022, 16:28 // Actual //  bani.md

Centrul Național Anticorupție a depistat riscuri de corupție la ultimele modificări la Codul fiscal al Republicii Moldova. Acestea se referă la proiectul de lege prin care se vrea micșorarea TVA-ului la importul de filtre de apă și inițiativa legislativă ce ține de regimul fiscal al persoanelor fizice, care activează în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase.

Proiectul de lege privind modificarea cotei taxelor și impozitelor percepute la importul de aparate de filtrare și purificare a apei vine să asigure accesul populației la apă potabilă de calitate la pachet cu mai multe riscuri de corupție, care pot prejudicia interesul public, se arată în Raportul de expertiză. Experții CNA spun că, amenințările de corupție apar pentru că legea nu este corelată cu politicile statului în domeniul bugetar-fiscal și nu garantează că o TVA mai mică va duce la scăderea prețurilor de comercializare a acestor mărfuri.

Prin urmare, CNA recomandă evaluarea impactului legii în societate, astfel încât aceasta să crească realmente accesul cetățenilor la utilaj ce asigură o apă de o calitate mai bună. Altfel, stabilirea unei cote reduse la TVA pentru categoriile respective de produse, poate genera riscul ca legea să fie interpretată în folosul unui grup restrâns de persoane, cointeresate în importul și comercializarea acestui tip de aparate.

Și legea achiziției fierului vechi amenințată de corupție

Concomitent, experții Direcției expertiză anticorupție a CNA au identificat mai multe lacune, de natură să genereze manifestări de corupție, în inițiativa legislativă referitoare la regimul fiscal al persoanelor fizice din domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase.

Raportul arată că, chiar dacă proiectul de lege promovează utilizarea instrumentelor electronice de plată, evitarea evaziunilor fiscale și reducerea activității economice din domeniu în afara regimului de activitate, prevederile prin care plățile în numerar sunt susținute în detrimentul plăților prin transfer, pot duce la prejudicierea interesului public. Prin urmare, CNA atrage atenția legiuitorului asupra faptului că reglementarea defectuoasă a modalității de plată, nemijlocit în numerar, riscă să determine apariția manifestărilor de corupție în procesul controalelor efectuate de către funcționarii fiscali, asupra activității agenților economici licențiați în domeniul comercializării deșeurilor de metale feroase și neferoase.

 

30 Sept. 2026, 12:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
30 Sept. 2026, 12:44 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Aproximativ 147 de întreprinderi din Republica Moldova ar putea fi încadrate suplimentar în categoria IMM, după modificarea criteriilor de clasificare. Guvernul a aprobat proiectul de lege care actualizează cadrul de funcționare și susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și îl aliniază la regulile Uniunii Europene. 

Una dintre principalele modificări vizează pragurile financiare. O companie va putea fi considerată IMM dacă are o cifră de afaceri anuală netă de cel mult 50 de milioane de euro, față de 25 de milioane de euro în prezent, și/sau active totale de cel mult 43 de milioane de euro, comparativ cu 21,5 milioane de euro. Pentru întreprinderile mijlocii se menține limita de cel mult 249 de angajați.

Totodată, vor fi introduse reguli europene pentru stabilirea statutului unei companii în funcție de relația cu alte întreprinderi. Proiectul stabilește trei categorii: întreprinderi autonome, partenere și legate. La determinarea dimensiunii unei companii vor putea fi luate în calcul datele întreprinderilor cu care aceasta are relații de proprietate sau control.

O altă noutate este introducerea categoriei întreprinderilor mici cu capitalizare medie – small mid-caps. În această categorie vor intra companiile cu mai puțin de 750 de angajați și cu o cifră de afaceri anuală de cel mult 150 de milioane de euro sau active totale de cel mult 129 de milioane de euro. Aceste întreprinderi nu vor fi considerate IMM-uri, însă vor putea beneficia de măsuri de sprijin, instrumente financiare și scheme de ajutor de stat atunci când acestea vor prevedea expres aplicarea lor pentru această categorie.  Categoria small mid-caps va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2028, potrivit dispozițiilor tranzitorii ale proiectului.

Proiectul extinde și posibilitățile de finanțare ale IMM-urilor. Fondul de garantare pentru IMM-uri, gestionat în cadrul ODA, va putea emite garanții nu doar pentru obligațiile față de bănci și organizații de creditare nebancară, ci și pentru obligațiunile emise de IMM-uri.

Potrivit notei informative, măsura urmărește diversificarea surselor de finanțare și reducerea dependenței companiilor de creditarea bancară. La sfârșitul anului 2024, 82,6% din valoarea creditelor acordate IMM-urilor provenea din sectorul financiar-bancar, iar 17,4% din sectorul financiar nebancar.

În paralel, este creat cadrul juridic pentru susținerea oficială a creditelor la export, prin garanții sau asigurări, finanțare directă ori refinanțare, sprijin privind rata dobânzii sau combinarea acestor instrumente. Guvernul va putea desemna ODA și alte instituții drept agenții de credit la export ale statului.

După adoptare în Parlament, legea va intra, în principal, în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial, în timp ce unele prevederi au termene distincte de aplicare.