Căldura se scumpește cu 16% la Comrat: ANRE a aprobat creșterea tarifului la 3 745 lei/Gcal

20 Ian. 2026, 14:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Ian. 2026, 14:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Locuitorii din municipiul Comrat vor achita un tarif mai mare pentru energia termică livrată centralizat, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat majorarea prețului la căldură. Decizia a fost luată marți, 20 ianuarie, iar hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Noul tarif a fost stabilit la 3 745 de lei/Gcal, fără TVA, față de 3 222 de lei/Gcal cât este prețul actual, ceea ce înseamnă o creștere de 523 de lei/Gcal sau aproximativ 16%. Calculat în kilowați-oră, consumatorii vor plăti 3,22 lei/kWh, fără TVA.

ANRE precizează că prețul final aprobat este mai mic decât cel solicitat de întreprinderea municipală „Rețelele și Centralele Termice Comrat”. Diferența este de 221 de lei/Gcal, echivalentul unei reduceri de circa 6% față de tariful cerut inițial de furnizor.

Potrivit explicațiilor oferite de ANRE, tariful a fost calculat pornind de la costurile reale de producere a energiei termice. În structura acestuia au fost incluse cheltuielile pentru procurarea gazelor naturale, stabilite în funcție de consumul planificat și de prețurile reglementate în vigoare, dar și cheltuielile de amortizare ale mijloacelor fixe, actualizate cu investițiile realizate și acceptate de agenție.

De asemenea, cheltuielile de bază au fost indexate în funcție de prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025–2028, iar nivelul de rentabilitate a fost determinat conform metodologiei tarifare. ANRE mai menționează că ajustările au ținut cont și de devierile financiare înregistrate în anii precedenți, unele dintre acestea fiind compensate prin diminuarea venitului reglementat pentru anul 2026.

Autoritatea de reglementare subliniază că unele componente ale tarifului vor putea fi revizuite ulterior, după prezentarea raportului final de activitate pentru anul 2025, pe baza indicatorilor tehnico-economici efectiv realizați de furnizor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Ian. 2026, 14:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Ian. 2026, 14:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Reabilitarea segmentului de cale ferată de la Văleni este o prioritate strategică pentru anul 2026, iar nefuncționalitatea acestuia generează pierderi lunare de aproximativ 10 milioane de lei pentru Calea Ferată din Moldova, a declarat ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea într-un video postat pe pagina ministerului pe care îl conduce.

Potrivit ministrului, lucrările de consolidare sunt complexe și presupun construirea și turnarea a aproximativ 900 de piloni, cu adâncimi mari, având lungimi cuprinse între 25 și 32 de metri, necesari pentru stabilitatea terasamentului. Până la venirea înghețurilor, în anul 2025, au fost executați circa 614 piloni, restul urmând să fie finalizați după reluarea lucrărilor, în condiții meteorologice favorabile.

„Trebuie să ținem cont în mod obligatoriu de condițiile meteo și să respectăm toate cerințele tehnologice. Produsul final trebuie să fie un terasament pe care să poată circula trenuri mai grele, cu un alt tonaj, la un nivel maxim de durabilitate față de cel proiectat inițial”, a subliniat Vladimir Bolea.

Ministrul a precizat că în 2026 tronsonul va fi finalizat și dat în exploatare, ceea ce va permite reluarea circulației feroviare pe acest segment esențial. Potrivit estimărilor economiștilor de la CFM, pierderile de aproximativ 10 milioane de lei lunar afectează nu doar compania feroviară, ci și agenții economici, întrucât tronsonul de la Văleni este unul de legătură pentru întreaga rețea feroviară a Republicii Moldova.

„Sunt bani de care au nevoie căile ferate, dar și mediul de afaceri. Este un segment care conectează practic toată rețeaua feroviară a țării. Finalizarea acestui proiect va aduce un nou flux de venituri pentru CFM”, a mai declarat ministrul Infrastructurii.

Lucrările la tronsonul feroviar de la Văleni au început în 2025, iar autoritățile estimează că finalizarea acestora în 2026.

Un segment de 300 m de cale ferată de la Văleni a fost inundat în anul 2022, iar autoritățile au promis că în curând va fi deschis circulației feroviare, în condițiile în care va fi deschis și podul de la Cantemir la Fălciu pentru transportul de marfă în și dinspre România.

Povestea tronsonului din Sudul țării începe în 2007, când guvernarea comunistă decide ca proiectul construcției caii ferate Cahul-Giurgiulești este unul de importanță majoră pentru Moldova, care “va asigura securitatea economică a țării”.

În anii 2007-2009, pe timpul guvernării comuniste, statul a cheltuit peste jumătate de miliard de lei pentru construcţia tronsonului Cahul – Giurgiuleşti, dar el aşa şi nu a fost finalizat.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!