Subvenții reluate cu frâna trasă: AIPA aprobă peste 520 de milioane, fermierii așteaptă 3,4 miliarde de lei

20 Ian. 2026, 13:27
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
20 Ian. 2026, 13:27 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță reluarea procesului de achitare a subvențiilor, odată cu intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pentru anul 2026. 

Până în prezent, AIPA a autorizat plăți în valoare de 520,15 milioane de lei pentru 1 400 de cereri depuse în cadrul formei de sprijin post-investiții, destinate producătorilor agricoli care au realizat investiții în anul 2024.

Totodată, instituția precizează că procesul de examinare a cererilor continuă, iar autorizarea subvențiilor va fi realizată în limita mijloacelor financiare alocate pentru anul 2026, cu respectarea principiilor și criteriilor stabilite de cadrul normativ.

Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR) este stabilit, în acest an, la peste 2,325 miliarde de lei.

În același timp, potrivit datelor oficiale ale AIPA anunțate anterior, restanțele statului față de fermieri au ajuns la circa 3,4 miliarde de lei, situație care exercită o presiune semnificativă atât asupra sectorului agricol, cât și asupra finanțelor publice.

În acest context, autoritățile analizează posibilitatea convertirii datoriilor statului către fermieri în obligațiuni de stat. Acestea ar putea fi utilizate ulterior drept garanții pentru accesarea creditelor bancare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 16:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 16:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom a depus astăzi la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali. Solicitarea vine pe fondul scumpirii puternice a gazelor pe piața europeană și al acumulării unor devieri tarifare negative. Tariful solicitat pentru consumatorii casnici este de 26,24 lei fără TVA, cu 29,3% mai mult față de 20,30 lei tariful actual.

Potrivit companiei, documentul depus reprezintă deocamdată o propunere tarifară, iar decizia privind aprobarea, modificarea sau respingerea acesteia aparține exclusiv ANRE, după examinarea calculelor și documentelor justificative.

Energocom explică necesitatea revizuirii prețurilor prin creșterea costurilor de achiziție a gazelor. De la precedenta solicitare de ajustare, depusă la 15 iulie 2026, prețurile de pe piața europeană a gazelor au crescut cu 42,15%.

Compania pune această evoluție pe seama intensificării tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, reducerii livrărilor de gaz natural lichefiat, nivelului scăzut al stocurilor europene, concurenței cu piețele asiatice pentru volumele disponibile și incertitudinilor privind aprovizionarea în sezonul rece.

La stabilirea prețurilor reglementate aflate în prezent în vigoare, pentru perioada august–decembrie 2026 a fost luat în calcul un preț mediu de achiziție de aproximativ 56,25 euro/MWh. Între timp, cotațiile europene de referință TTF au depășit pragul de 75 euro/MWh.

Diferența înseamnă că Energocom ajunge să cumpere gazele la prețuri mai mari decât cele luate în calcul la stabilirea actualului tarif. În consecință, furnizorul acumulează devieri tarifare negative și susține că este obligat de legislație să solicite ANRE revizuirea prețurilor reglementate.